Adaptare la schimbare. Peaks and Valleys – Book Summary
Adaptare la schimbare, agilitate, supravietuire, rezilienta sunt probabil unele din cele mai frecvente cuvinte pe care le auzim in aceste zile. Viata nu are o evolutie liniara, este cu suisuri si coborasuri, iar adaptare inseamna sa stim cum sa traim pe ambele pante: si atunci cand ne e bine si atunci cand lucrurile merg prost. Asa mi-am adus aminte de cartea Peaks and Valleys despre care va voi povesti in continuare.
Confortul in care stam in timpurile bune, ne ingreuneaza viata cand apar perioadele dificile.
Cartea este in intregime o fabula care sa ne inspire. Personajul principal este un tanar care se trezeste, parca dintr-o data, intr-o vale intunecata, umeda si rece, fara nici o raza de soare, desi pana nu de mult timp se bucurase de o viata buna si confortabila in acelasi loc. Fusese apreciat si mandru de locul unde traia si muncea, iar perspectivele de viitor erau frumoase. Acum job-ul nu mai era deloc sigur, iar viata personala nu era nici ea mai buna. Dezamagirile veneau una dupa alta, iar el se simtea tot mai obosit, fara vreun orizont in fata. Viata lui devinea tot mai mult lipsita de sens. Realizeaza la un moment dat ca facea mereu aceleasi lucruri, iar asta nu aducea soarele inapoi pe strada lui si nici nu il ducea catre o viata mai buna.
Multi dintre noi facem acelasi lucruri, iar-si-iar, fara sa acceptam ca lumea din jurul nostru s-a schimbat sau se va schimba in curand. Uneori ne oprim in loc sa reflectam, vrem sa schimbam ceva, dar pare ca nu facem decat sa repetam in alt stil ceea ce faceam inainte. Pandemia si criza economica in care suntem ne invata sa ne adaptam, ne invata cum sa traim pe “panta descendenta”, cum sa traim ‘coborasurile”. Unii dintre noi sunt profund afectati, rezervele si resursele pentru supravietuire sunt pe sfarsite, iar viitorul este incert – ce ar avea de facut mai departe?
Tanarul din fabula noastra va intalni din fericire un intelept! In randurile de mai jos puteti regasi cateva din raspunsurile si sfaturile pe care le primeste de la acesta la intrebarile pe care le are despre propria sa adaptare la schimbare.
Adaptarea la schimbare prin intoarcerea la elementele de baza
Lectiile cheie de adaptare la schimbare
- Suisurile si coborasurile sunt firesti de-a lungul vietii, asa cum ni se pare firesc sa avem peisaje cu munti si vai. Fiecare om le traieste diferit, dar cu totii le parcurgem. Vaile sunt perioade in care invatam sa facem mai bine lucrurile esentiale, pasii de baza. Felul in care ne administram perioadele dificile determina cat de repede vom iesi din ele.
- Confortul in care stam si erorile pe care le facem in timpurile bune, ne ingreuneaza viata cand apar perioadele dificile. Iar ceea ce facem bine in perioadele dificile ne aduce reusitele din timurile bune. De exemplu, in perioadele dificile, intoarcerea la “pasii de baza” si la lucrurile cu adevarat esentiale, creeaza conditiile unui viitor mai bun. Multi oameni, pe de alta parte, sunt lipsiti de intelepciune in timpurile bune (ex. risipesc resurse, se lenevesc, devin prea confortabili, ignora ceea ce conteaza cu adevarat, neglijeaza “pasi ide baza”), iar perioadele dificile ii iau astfel prin surprindere, nepregatiti.
- Daca in vremurile bune ne facem bine temele si dam constant atentie lucrurilor esentiale, aceste perioade vor dura mai mult. Motivele pentru care stam prea mult intr-o vale sunt precautia exagerata si frica, mintindu-ne ca e vorba de confort. Aroganta este atitudinea prin care ajungem repede, de unii singuri, dintr-un varf luminos de munte, intr-o vale intunecoasa si umeda. Aroganta ne face sa ne pierdem curiozitatea si agilitatea. Aroganta ne facem sa dam vina pe altii si sa devenim defensivi cand lucrurile merg prost.
- Curajul de a face haz de noi insine ne deblocheaza creativitatea innascuta si ne putem astfel crea o viziune pozitiva, optimista. Iesirea din vale la lumina se face (re)dand viata unei viziunii pozitive asupra viitorului personal (ex: asupra stilului de viata, asupra carierei, a vietii de famile, asupra echipei, proiectului sau a organizatiei pe care o conducem). O perspectiva noua asupra viziunii personale ne ofera energia pozitiva, ambitia si determinarea necesare pasilor pe care ii avem de facut sa ne adaptam si sa facem lucrurile diferit.
- Realitatea devine apoi prietenul primilor pasi spre un viitor alterntiv, mai bun. Ce este chiar adevarat in situatia in care sunt? Ce este doar o fantezie sau o proiectie a mea rezultata din frica sau aroganta? Cum putem sa folosim ceea ce stim sa facem foarte bine? Care sunt lucrurile bune pe care nu le vedem pentru ca ne este frica? Sunt intrebari esentiale, pentru o mai buna adaptare la schimbare si pentru a progresa mai usor si cu mai mult sens!