Fizica Altfel. Ce ai face cu 1 milion de Eur pentru Educatie? Interviu cu Cristian Hatu, presedinte CEAE
“Fizica Altfel” este unul din cele mai ample si riguroase programe ale unui ONG romanesc care contribuie la imbunatatirea si transformarea sistemului educational romanesc. Programul a fost demarat in 2011 de Centrul de Evaluare si Analize Educationale (CEAE), al carui presedinte este Cristian Hatu (foto). Human Invest este partner al programului din 2013, implinindu-se in acest an 10 ani de colaborare. L-am invitat pe Cristian Hatu sa ne impartaseasca cu aceasta ocazie cum a fost posibil ca o echipa de 5 – 6 persoane sa reuseasca sa porneasca si sa sustina o astfel de miscare in educatie.
Cand ai inceput proiectul “Fizica Altfel”, care era atunci viziunea asupra organizatiei pe care o conduci si acum, Centrul de Evaluare si Analize Educationale (CEAE)? Cum voiai sa arate organizatia care isi asuma misiunea de a-i indruma pe profesori sa adopte metode moderne de predare a fizicii?
Aici as merge putin mai in spate, cand am aflat ca in mai multe tari s-a schimbat paradigma in educatie. Se intampla asta prin 2008 – 2009, cand am vazut ce eforturi faceau alte tari pentru a gasi moduri noi de a aborda diferite discipline scolare, scopul fiind de a-i ajuta pe elevi sa-si dezvolte intr-o masura mai mare o gandire coerenta, structurata. Am aflat ca una dintre cele mai utilizate metode in tarile respective pe partea stiinte exacte era invatarea prin investigatie.
Asadar, mai intai a fost pentru mine o dorinta de a afla mai multe detalii despre aceste schimbari ample care se produceau in educatie. Ea venea din curiozitate. Vazand insa cum stau lucrurile in sistemul de invatamant de la noi, m-am decis sa sap mai mult. Si am gasit atunci o finantare pentru a face o serie de analize asupra acestor aspecte. Au rezultat doua rapoarte. Unul dintre ele a fost citit de Roxana Vitan, presedinte al Romanian-American Foundation, care a devenit ulterior cel mai important finantator al proiectelor noastre. Si atunci am avut cu Roxana o discutie legata de solutii, de cum putem interveni in sistemul formal de educatie pentru a-i ajuta pe profesori sa faca o schimbare in felul in care predau stiintele exacte.
Asa s-a nascut, in 2011, proiectul „Fizica Altfel” si odata cu el a aparut prima serie de provocari pentru ca mergeam pe un drum neumblat. Nu mai existase in sistemul formal de educatie o asemenea solutie. Prin urmare, trebuia sa definim noi felul in care trebuia sa arate interventia.
Scopul a fost de la bun inceput acela de a-i sprijini pe profesorii de fizica sa isi schimbe abordarea la clasa, astfel incat sa le creasca elevilor interesul pentru stiinte si sa le dezvolte gandirea critica!
Relatia de incredere pe care am avut-o cu Roxana Vitan si cu echipa de la RAF a fost esentiala in povestea asta, pentru ca au fost multe provocari si multe necunoscute pe ”teritoriul” in care intraseram, fiind nevoiti sa facem de mai multe ori ajustari ale planurilor.
A trebuit sa dezvoltam solutii carora profesorii cu experienta sa le vada rationalitatea. Asta a facut sa se stranga un prim grup de profesori cu care sa incepem sa lucram la diferite materiale. Am alocat atunci destul de mult timp pentru research. Apoi au aparut provocari pe zona de advocacy – cum faci, de exemplu, ca solutia care a fost pilotata sa devina norma.
Ce au adus pentru tine, primii ani de antreprenoriat ai organizatiei? Ce stii acum si ai fi dorit sa stii atunci in ceea ce priveste felul in care sa construiesti o organizatie care sa aiba impactul pe care-l doresti?
Lucrasem si inainte in domeniul non-guvernamental, unde am coordonat proiecte pentru cativa ani. Provocarile au fost altele insa dupa ce am fondat Centrul de Evaluare si Analize Educationale (CEAE). Dupa ce ne-am infiintat ca organizatie, a trebuit sa ne crestem nivelul de expertiza si in domenii precum comunicare, fundraising, management-ul schimbarii, teorii ale schimbarii.
Fiind o organizatie care isi propune sa faca schimbari in sistemul formal de educatie, a fost provocator initial sa gasim alte finantari, pentru ca mare parte a finantarilor private erau dedicate educatiei non-formale sau unor interventii in zone defavorizate. In timp, a crescut numarul companiilor si fundatiilor care au inteles ca este important sa sprijine proiecte care urmaresc sa creasca calitatea in sistemul formal de educatie.
Mai tarziu, am inteles si cat de important este modul in care sunt selectati oamenii care urmeaza sa intre in echipa CEAE sau sa devina colaboratori importanti (formatori, coordonatori judeteni, responsabili in cadrul mecanismului de sprijin etc.). Era important nu doar sa rezoneze cu misiunea organizatiei, ci sa aiba si o atitudine constructiva. Am inteles in timp cat de importanta este ”alinierea valorica”, de care Viorel Panaite imi vorbise inca din 2014 sau 2015. Nu poti sa construiesti ceva cu niste colaboratori/parteneri, mai ales daca sunt in fata provocari peste un anumit nivel de complexitate, fara sa existe o relatie de incredere.
Ce te-a determinat sa-ti cauti parteneri pentru proiectele de schimbare pe care le initia atunci CEAE? De ce ai ales Human Invest?
A existat o dinamica in ceea ce priveste modul in care am crezut ca se poate produce o schimbare in sistemul de educatie. La inceput, credeam ca este important sa gasim solutii fundamentate care sa faca posibil un sistem de educatie de o calitate mai buna pe partea de stiinte exacte. Punerea in aplicare a solutiilor gasite a insemnat sa construim instrumente/resurse care sa-i ajute pe profesorii de fizica sa schimbe ceea ce fac la clasa (curs de formare, Ghid metodologic de predare a fizicii, fise de lucru, experimente filmate etc.).
Dupa cativa ani, ne-am dat seama insa ca derularea cursului de formare si oferirea de resurse profesorilor nu sunt suficiente. Asta s-a intamplat dupa ce formaseram primii 800 de profesori pentru a folosi la clasa invatarea prin investigatie.
Am constatat atunci ca oferirea de resurse profesorilor nu conduce automat la producerea, la firul ierbii, a unor schimbari de amploarea pe care ne-o doream!
Nu toti profesorii sunt deschisi la abordari noi, chiar daca acestea sunt fundamentate si si-au dovedit eficienta in diferite contexte. A aparut urmatoarea intrebare: cum este de procedat pentru ca un procent semnificativ din profesorii care facusera cursul de formare sa-si schimbe modul de predare?
In timpul cursului de formare, profesorii incep un proces de schimbare. Acest proces mai poate dura insa cateva luni dupa ce se finalizeaza cursul de formare. Am realizat ca nu aveam suficienta experienta in a gestiona procese de schimbare precum cele prin care treceau profesorii de fizica. O asemenea experienta nu se poate obtine doar citind carti sau studiind diferite teorii ale schimbarii. Avem nevoie sa colaboram cu cineva care chiar acumulase suficienta experienta in a gestiona procese de schimbare.
Initial, am incercat sa aflam ce ONG-uri avusesera de-a face cu gestionarea unor procese de schimbare in care sa fi fost implicati multi profesori. Ulterior, m-am gandit ca ar trebui sa ne uitam si la cum se produc schimbarile in zona companiilor private. Stiam atunci ca in companiile si firmele din Romania ajunsese de cativa ani expertiza internationala din domeniul managementului schimbarii. De-a lungul anului 2013, am vorbit cu persoane din conducerea mai multor companii care aveau expertiza in chestiuni ce tin de managementul schimbarii.
In toamna lui 2013, am decis sa incepem colaborarea cu Human Invest. De ce am luat aceasta decizie?
Cand m-am intalnit pentru prima data cu Viorel Panaite, Managing Partner al Human Invest, am observat ca a ascultat cu multa atentie si ca a facut efortul de a intelege cu ce ne confruntam in efortul de a-i sprijini pe profesori. Am inteles ca este o persoana competenta si am intuit ca este un om in care pot avea incredere, intuitie care a fost reconfirmata ulterior.
Intre timp, Viorel Panaite a devenit parte din Consiliul Director al CEAE si ne consultam asupra multor probleme importante pentru organizatie. Dincolo de sprijinul primit de la Viorel, am mai colaborat cu 2 persoane de la Human Invest – Mihai Curelea si Adela Iepure.
Care este impactul pe care organizatia il are in sistemul educational din Romania de care esti cel mai mandru? Care au fost momentele de cotitura ale tale si ale organizatiei?
Am format aproximativ 70% din profesori si am construit o serie de resurse, de care am amintit anterior. Unul din elementele specifice programului “Fizica Altfel” este ca sunt judete in care au urmat cursul de formare al CEAE aproape toti profesorii de fizica. Asta inseamna ca l-au urmat si profesorii care sunt oarecum blazati sau cei care sunt dispusi mai putin sa se schimbe.
Or, cum pot fi facuti sa schimbe ceva in predarea la clasa si astfel de profesori? Cum este de procedat ca si ei sa fie ajutati sa-si gaseasca energia, determinarea pentru a face o schimbare in modul de lucru la clasa?!
Pe de alta parte, mai apare o provocare: profesorii sunt bombardati cu tot felul de schimbari care sunt facute in sistem si nu inteleg rostul multora dintre ele. Asemenea lucruri fac sa creasca si mai mult frustrarile profesorilor. Astfel, se amplifica atitudinea lor defensiva cand aud de vreo schimbare. De aceea, am facut efortul ca atunci cand ne-am dus in fata profesorilor cu o propunere de schimbare, propunerea respectiva sa fie bine fundamentata.
Am reusit sa construim contexte in care profesorii de fizica din “Fizica Altfel” colaboreaza si se sprijina reciproc (este mult mai usor atunci ca profesorii sa-si schimbe modul de predare la clasa!)
Viorel Panaite ne-a ajutat in acest proces. Astfel de contexte fac sa creasca procentul cadrelor didactice care-si schimba modul de predare la clasa. La o prima vedere, pare simplu. In Romania, spunea profesorul Daniel David intr-un interviu, nivelul de incredere pe care-l au oamenii unii in altii este cel mai scazut din toate tarile UE. De aceasta realitate trebuie tinut cont intr-un proces de schimbare in care este necesar ca membrii unui grup profesional sa colaboreze unii cu altii. Gasirea de solutii pentru ca profesorii sa aiba incredere unii in altii si sa colaboreze – acesta este unul din lucrurile de care suntem mandri!
Care ar fi cateva din cele mai importante lectii de leadership pe care le-ai invatat de cand ai fondat CEAE?
Pentru ca profesorii sa aplice la clasa IBL este nevoie si de o schimbare de mindset. Or, aceasta se petrece lent. Pentru ca acest proces de schimbare sa se produca, profesorii au nevoie de un partener in care sa aiba incredere. Nu poti sa le ceri oamenilor sa te urmeze pe un drum fara sa construiesti mai intai relatii de incredere cu ei. Si pentru asta ai nevoie de discernamant valoric, moral, de fairplay, de perseverenta, de constiinta ca nu poti face lucrurile pe jumatate.
Ce proiecte ai face daca acum organizatia ta ar primi o finantare de 1.000.000 de euro?
O astfel de finantare ne-ar ajuta sa intram pe noi teritorii si sa ne asumam provocari noi, continuand in acelasi timp procesele de schimbare incepute la fizica si chimie. In ceea ce priveste proiectele noi, acestea ar urma sa fie adresate profesorilor de matematica si biologie.
Am putea extinde mecanismul de sprijin pentru profesorii de fizica (pentru ca nu e suficient sa faci un curs de formare ca sa iti schimbi ireversibil modul de predare) si am putea structura si mai bine Comunitatea “Fizica Altfel” la nivel national!
Care crezi ca sunt lucrurile pe care le-ati facut ca organizatie de-a lungul timpului care v-au adus reputatia atat de buna pe care o aveti acum in randul profesorilor de fizica?
Nu stiu daca este exact asa cum spui tu, dar noi suntem recunoscatori ca am reusit sa castigam increderea profesorilor valorosi, care ne-au fost alaturi in toti acesti ani si care au contribuit decisiv la reusita proiectelor CEAE.
Nimic nu ar fi fost posibil fara incredere si perseverenta. In primul rand, fara increderea ca se poate schimba ceva in bine intr-un sistem de educatie care parea incremenit, incredere pe care am avut-o de la inceput si pe care am reusit sa o transmitem mai departe profesorilor. Sunt profesori in “Fizica Altfel” care ne-au marturisit ca au renascut din punct de vedere profesional dupa ce au urmat cursurile noastre/ mecanismul de sprijin si au devenit modele pentru colegii lor.
Nu este usor sa convingi pe cineva nici macar ca merita sa aloce timp urmaririi unui anumit curs de formare, in conditiile in care multi profesori obtin usor numarul de credite necesare. Am reusit insa, pentru ca am facut ceea ce am promis si le-am oferit profesorilor instrumente ca sa ii ajute cu adevarat in activitatea lor didactica. Unii dintre ei au devenit oameni-resursa, care tin cursuri si webinarii, care au contribuit la programa scolara pentru gimnaziu, care scriu unitati de invatare, realizeaza fise dinamice de lucru si experimente online. Le multumim tuturor ca sunt impreuna cu noi pe acest drum!