Fiecare popor rezista, depaseste obstacole si evolueaza „pe mana lui”

*articol semnat de Viorel Panaite pentru Revista Cariere

Desi istoria se repeta constant, viitorul este mereu imprevizibil. Umanitatea are ritmul si tiparele ei, are caracteristici care ne dau speranta. Una dintre acestea este capacitatea noastra de a trece peste provocari dificile, fie ele razboaie, pandemii, crize financiare sau acte de terorism. Creativitatea si inventivitatea sunt parte din natura fiecaruia dintre noi si, intr-un fel sau altul, ne ajuta sa trecem prin furtunile care ne apar in viata.

Ca sa amintesc doar de cateva socuri mondiale recente, am revenit, inca si mai puternici, dupa Al Doilea Razboi Mondial, dupa Razboiul Rece, dupa criza rachetelor cubaneze sau dupa Criza Financiara din 2008 – 2010. Momentele de presiune ne remodeleaza atunci cand le lasam suficient de mult sa-si faca misiunea pentru care au aparut, iar pandemia actuala nu face exceptie. Suntem in momentul de varf al negocierilor cu criza sanitara. Asa cum sunt si pietele globale, aceasta criza este un adversar rece, nu are mila si nu iarta, este pragmatica si clara in misiunea ei de a se face auzita, este un adevarat animal de prada care ataca pe neasteptate. Reconcilierea se va intampla cand incepem sa invatam sa-i aratam respectul cuvenit si cand vom recunoaste si accepta felul in care am contribuit la raspandirea ei: negare si sfidare, insensibilitate fata de altii, pasivitate si lipsa de actiune, invinovatirea altora, agresivitate si auto-distrugere.

Remodelarea noastra sociala, organizationala, individuala va veni dupa ce vom accepta si recunoaste toate aceste lucruri, iar cum va arata societatea in viitor e greu de previzionat. Acolo unde criza isi va lasa o amprenta reala, vom fi cu siguranta mai atenti la ceea ce se intampla si mai constienti, mai sensibili la nevoile celor de langa noi, mai prezenti fata de cei din jurul nostru, mai capabili de cooperare si solidaritate, mai dornici de a avea dialoguri prin care sa co-cream solutii reale pentru ziua de maine. Daca nu ii vom acorda respectul cuvenit, o vom resimti inca si mai puternica si mai agresiva, poate in alte forme, nu peste mult timp.

Unii dintre noi vor invata sa actioneze cu mai multa modestie in fata fortei naturii, altii – indivizi, organizatii si societati – cu mai multa aroganta. Ne vom stabili prioritatile in functie de felul in care acest soc remodeleaza convingerile si atitudinile fiecaruia dintre noi. Compasul moral este clar si puternic pentru cei care isi propun sa faca ceva pentru a limita raspandirea pandemiei, este dereglat pentru cei care o trateaza cu aroganta, desconsiderare si excese de bravura.

Oportunitati sunt peste tot in jurul nostru, si in vremuri bune, si in vremuri rele! Unii oameni cu initiativa stiu cum „sa pescuiasca in ape tulburi” (actioneaza fara etica in imprejurari tulburi pentru un profit strict personal), altii in „ape repezi” sau „adanci”. Spiritul de initiativa e o moneda cu doua fete, iar compasul moral personal ne asaza pe una sau alta dintre ele. Traim vremuri de presiune care ne dau in primul rand ocazia sa ni-l verificam si sa ni-l reglam frecvent. Asa cum face orice capitan de corabie in vremuri de furtuna. Unii o vor face, altii nu, iar prioritatile fiecaruia dintre noi vor decurge din importanta pe care o dam eticii atunci cand actionam.

Cei care au ales sa aiba o etica mai inalta, care isi regleaza constant compasul moral, vor adopta si vor avea inca si mai clare prioritati precum atentie reala la ceea ce se intampla, cooperare si rabdare pentru construirea increderii reciproce, compasiune, transparenta si dialog cu adversarii, angajament pentru agenda comuna a comunitatii din care fac parte.

Distanta sociala este o unitate de masura care are norme specifice culturii fiecarui popor. Circula de la inceputul pandemiei o gluma prin care un elvetian intreaba contrariat atunci cand i se recomanda sa stea la o distanta de 1,5 – 2 m fata de ceilalti: „De ce trebuie sa stam atat de aproape unul de altul?”.

„Culture eats strategy for breakfast” (cultura e mai puternica decat orice strategie), spune Peter Drucker. Cred ca popoarele latine, mai degraba gregare si colectiviste, popoarele mediteraneene, cu o cultura a clanului care ne cere sa fim aproape unii de ceilalti, resimt poate cel mai mult recomandarile si restrictiile (strategiile) privind cresterea distantei sociale. Cred ca popoarele cu o cultura bazata pe autonomie (ex tarile nordice, germanice) resimt mai putin distantarea sociala (vezi gluma de mai sus).

In acelasi timp, natura descurcareata si de supravietuitor a poporului nostru, cu creativitatea specifica acestor caracteristici, ne ofera la pachet si mijloacele pentru a reface si mentine echilibrul relatiilor noastre interumane, pentru a ne regla gandurile si sentimentele in perioada distantarii sociale. Nu-mi fac griji pentru asta, cine cauta mijloace de sprijin gaseste negresit. Fiecare popor rezista, depaseste obstacole si evolueaza „pe mana lui”, nu poate sa copieze ce fac alte popoare, se poate cel mult inspira.

Fiecare dintre noi gaseste deja solutii proprii de a-si cultiva relatiile relevante, de a avea sentimente pozitive si de satisfactie, de a-si regla gandurile si emotiile in perioada distantarii sociale. Unii pot face mai multe plimbari de seara in familie sau mai mult sport, altii pot alege sa faca pace cu vecini sau cu rudele apropiate, o alta categorie poate alege sa-si stabileasca un cerc mai restrans de prieteni, cu care sa aiba interactiuni de calitate superioara. In plus, in mediul rural, distanta sociala este mai mare decat in mediul urban.

Aceste cateva exemple de strategii ne pun in valoare natura noastra colectivista, ne ajuta sa ramanem echilibrati mental si emotional, dar pastreaza si restrictiile de distantare sociala.

Ne putem uita la mediul virtual ca la un refugiu sau ne putem uita la el ca la un mijloc prin care putem fi mult mai mobili decat pana acum. Fiecare dintre noi, fiecare organizatie se uita diferit la noua filozofie „work-from-anywhere” („munca de oriunde”, asa cum va fi adoptata in curand si in legislatia noastra). Unii vom vedea mai multe costuri, altii mai multe beneficii.

Eu cred ca e responsabilitatea fiecaruia dintre noi sa ne implicam si sa propunem solutii organizatiilor cu care lucram, astfel incat mediul virtual sa nu fie doar un refugiu, ci sa fie in slujba noastra, o reala optiune si un mijloc de a obtine ceea ce dorim. Cand realizez ca am prea multe video-call-uri, propun ca parte din ele sa fie discutii pe telefon. Cand vreau sa lucrez fata-in-fata cu un coleg, ii propun o intalnire la birou, intr-un hub sau la o terasa. In ceea ce priveste activitatea noastra de consultanta in leadership, prin mediul virtual avem acces la resurse si clienti la care nu aveam inainte de pandemie.

Cu cat facem mai putine comparatii cu vechiul context de lucru, cu cat ne agatam mai putin de trecut, de ceea ce nu mai exista, cu atat vom fi mai deschisi, mai proaspeti, mai creativi si mai mult orientati cu fata la viitor. Felul in care invatam sa ne uitam la mediul virtual determina calitatea energiei si autonomia pe care le avem in aceasta perioada.

Umanitatea a demonstrat pana acum ca are in natura sa mijloacele pentru a se adapta si pentru a supravietui marilor incercari cu care s-a confruntat. De fiecare data, cel putin pana acum. Umanitatea este intrinsec agila si rezilienta. Asta face, cred eu, ca fiecare om sa aiba in natura sa ingredientele necesare pentru a putea fi inca si mai agil, si mai rezilient. Insa retetele pentru agilitate si rezilienta nu sunt universal valabile.

Desi fiecare dintre noi trebuie sa faca lucruri diferite pentru a-si intari capacitatea de adaptare, pentru a fi mai agil si mai rezilient, avem nevoie ca mai intai sa adopam si sa punem in practica convingeri si valori constructive. Persoanele cu convingeri si valori defensive depasesc mai greu incercarile, le depasesc cu costuri personale mai mari, trebuie sa faca un efort mult mai mare si, la final, progreseaza mai putin.