Leading for Recovery – Oamenii isi doresc mai mult timp pentru viata personala
Gabriela Zancu este de aproape 10 ani in Autoliv Romania, de cativa ani cu rolul L&D Manager. Indiferent de organizatia in care lucreaza si peste tot pe unde am dezvoltat impreuna cu ea programe de leadership, este o adevarata ambasadoare a unor procese coerente de sustinere a organizatiei. Asta o face sa ne fie unul din partenerii nostri foarte valorosi. Am invitat-o sa ne impartaseasca cateva din lucrurile care se intampla in organizatia ei in aceste vremuri atat de agitate.
In ce fel se resimte printre colegii vostri munca de acasa, la cei care nu erau obisnuiti cu asa ceva? Ce le-a adus bun? Ce provocari si ce beneficii a adus companiei?
In acesta perioada posibilitatea de a lucra remote a insemnat SIGURANTA pe care a simtit-o fiecare lucrand din spatiul personal, INCREDEREA pe care a aratat-o compania angajatilor ca acestia pot fi performati si fara a fi prezenti fizic in spatiul de birou, faptul ca angajatul a eliminat stresul asigurarii sigurantei familiei. Posibilitatea de a lucra de acasa inseamna pentru angajat eliminarea anumitor timpi morti (drumul spre si dinspre locul de munca, intreruperi de la task, reducerea cheltuielilor atat pentru angajat, cat si pentru companie, etc), devenind mai productiv si mult mai orientat spre task, proiect decat spre timpul petrecut la locul de munca (8 ore).
Ca si provocare ar fi organizarea programului de lucru si poate a timpului in care este conectat la locul de munca, remote ajungi ca uiti ca au trecut cele 8 ore de lucru si ca trebuie sa pleci acasa. Munca de acasa pune in lumina zone despre care pana acum vorbem poate teoretic – masura in care fiecare angajat poate sa se auto-regleze in conditii noi (sa poata sa isi defineasca si respecte un program de activitate fara sa fie controlat strict, sa separe activitatea de birou de cea personala, sa faca un echilbru intre orele de program si cele de recuperare/leisure, sa gaseasca un nou ritm si activitati noi care sa suplineasca pe cele restrictionate – in plan personal).
Companiile care au depasit prima provocare a lucrului de acasa si care incep sa se uite cu mai multa incredere la viitor, cauta sa-si construiasca noi obiceiuri colective si ritualuri care sa le intareasca cultura organizationala. De ce sunt aceastea importante pentru o organizatie ai caror angajati lucreaza remote? Ce ar putea sa se intample intr-o organizatie semi-virtuala in absenta acestor practici?
Oamenii isi doresc mai mult timp pentru viata personala, flexibilitate a programului de lucru si posibilitatea de miscare pe parcursul zilei. O organizatie care este deschisa spre nevoile angajatului, va avea doar de castigat prin introducerea acestui tip de program – oameni mai motivati si mai orientati spre realizarea sarcinilor de lucru, a proiectelor. Angajatii sunt mai deschisi spre a explora mediul online (training, informatii etc).
Daca compania nu reuseste sa tina pasul cu nevoile angajatilor (flexibilitatea muncii, siguranta) este posibil sa isi piarda resursa cea mai de pret – omul, care va cauta compania care ii poate oferi aceste lucruri chiar si pe un salariu mai mic.
Ce practici si ritualuri colective au un impact pozitiv la voi, in ceea ce-i priveste pe cei care lucreaza de-acasa? Ce ati incercat si nu a functionat la voi? Ce ati dori sa mai testati in viitor?
Existenta unui program, mentinerea contactului virtual cu colegii pe diverse teme in anumite departamente a dus la o imbunatatire a gradului de comunicare, reactia este mult mai promta si chiar unele probleme sunt mult mai repede rezolvate. Se comunica mai mult!
VIRTUAL BRIEFING | Team coaching: un instrument eficient pentru echipe si organizatii
Anul 2020 reprezinta o provocare pentru toate companiile: munca remote si atentia la sanatatea angajatilor, comunicarea intre echipe, mentinerea productivitatii si evitarea actiunilor inutile, pierderile sau criza financiara. Toate acestea genereaza stare de incertitudine, instabilitatea emotionala, stres. Leaderii au provocari cu managementul activitatilor de business si cu transformarea lor, fac parte din multiple echipe, trebuie sa faca mai mult cu mai putine resurse, intr-un moment in care lumea devine mai complexa si mai interconectata.
- Cum poate sprijini team-coaching-ul dezvoltarea unei echipe?
- Ce teme de dezvoltare au acum echipele din organizatiile voastre?
- Care sunt 3 teme prioritare ale unei echipe din organizatie, teme care ar putea fi adresate prin coaching de echipa?
Va invitam la un workshop in care sa descoperiti de ce team-coaching-ul este mai important acum mai mult decat oricand. Vom impartasi studii de caz recente despre cum am implementat procese de team-coaching, vom explora impreuna nevoile echipelor din organizatii si de ce team-coaching-ul este o solutie cu un bun impact.