2021 – anul unei povesti de succes pentru Human Invest
Despre un an peste asteptari in vremuri de pandemie si despre cum am devenit cea mai apreciata companie din Europa in reteaua partenerilor nostri globali, The Ken Blanchard Companies. Ceea ce a inceput ca unul din cei mai impredictibili ani, s-a transformat intr-o poveste de succes ale carei lectii doresc sa vi le impartasesc aici.
Acest an a reprezentat unul al rezultatelor spectaculoase pentru noi, devenind astfel partenerul nr. 1 din Europa in reteaua globala din care facem parte! Despre cum au perceput ei colaborarea cu Human Invest il voi lasa pe Richard Pound (Vice-President The Ken Blanchard Companies) sa ne spuna in interiorul acestui articol. Pana atunci, cum s-a vazut insa de la noi?
Nu-mi imaginam la inceputul anului ca vom ajunge in decembrie 2021 pana unde am ajuns! O colega mai curajoasa a spus la un moment dat in intalnirea noastra de planificare din ianuarie: “O sa vedeti ca vom avea rezultate peste asteptari!”. Cu totii ne-am uitat sceptici, in primul rand eu. Am iesit din sedinta optimist ca vom depasi cu bine anul, dar nu m-am gandit o secunda ca 2021 va fi cel mai bun an din 2008 incoace! Iata mai jos principalele lectii din acest an si ce ne propunem pentru 2022.
Ce am facut diferit in 2021?
In interiorul echipei noastre. Cred ca responsabilitatea, implicarea si colaborarea, maturitatea si determinarea fiecaruia din noi au facut diferenta fata de anii de dinainte de pandemie. Constructia echipei prezente de consultanti a inceput in 2013 – 2014. De atunci, an dupa an, au aparut colegi noi a caror contributie s-a consolidat in timp. Au cultivat parteneriate tot mai solide cu clientii nostri, ne-am cunoscut mai bine intre noi, iar increderea construita (inclusiv in primul an de pandemie), ni s-a intors inzecit prin nenumarate solicitari pentru diverse programe de leadership.
Intreaga echipa s-a implicat asa cum rar o mai facusem pana in prezent cu totii. A contat fiecare pas, fiecare conversatie! Da, meritam acum din plin o vacanta buna, a fost si unul din cei mai obositori ani de mult timp incoace.
In lucru cu clientii. Le sunt recunoscator clientilor nostri! Ne-am bazat si ne-am sprijinit foarte bine unii pe altii, ne-am ascultat reciproc mai bine. Am tinut aproape, ne-am dat feedback reciproc, am avut intre noi discutii de pregatire si de recalibrare mai multe ca oricand. In plus, ma simt onorat ca multi din clientii cu care am inceput sa lucram in 2021, cat si din cei cei cu care deja lucram, au acceptat sa faca publice povestile proiectelor pe care le-am desfasurat impreuna in acest an. Le vom publica in 2022!
In programe si pentru participanti. Tehnic vorbind, am construit fiecare sesiune in jurul principiului “less is more”: mai putin continut, mai multe activitati in jurul provocarilor relevante in munca participantilor. Am vrut sa aratam cat mai mult respect si sa fim cat mai relevanti pentru cei care participau la programe si faceau eforturi de imbunatatire, desi volumul de munca crestea de la o saptamana la alta.
Au fost manageri care intrau in sesiuni in timp ce rezolvau o urgenta la o masina de productie din fabrica, altii care veneau dupa sau urmau sa aiba dupa sesiunea cu noi un call foarte dificil, altii erau inaintea unui deadline esential, a unui anunt de restructurare sau inaintea unei prezentari cruciale. Am facut astfel incat sa-i luam pe cat mai multi de acolo de unde erau, sa se simta in primul rand in siguranta, valorizati si relevanti.
Majoritatea sesiunilor din programele desfasurate (indiferent de tema) au avut mai degraba structuri de tipul “group-coaching” decat training. Iar infrastructura digitala a programelor si eco-sistemele din care fac parte aceste sesiuni au contat enorm. Asta a usurat conducerea workshop-urilor, a creat coerenta programelor care s-au desfasurat pe mai multe luni, a simplificat procesele de invatare, indrumare si facilitare.
Pare simplu pentru unii, dar cineva cu profilul de introvert pe care il are Richard Pound, spune rar cuvintele de apreciere pe care ni le-a transmis in aceste zile.
Lucrez cu Human Invest/Blanchard Romania de peste 8 ani si acest an mi-a demonstrat ca nu exista provocari care nu pot fi depasite atunci cand exista o echipa disciplinata, orientata spre rezultate, cu multa energie, cu toti membrii echipei sustinand obiectivele comune. Nu doar ca si-au depasit obiectivele propuse pentru acest an, dar au obtinut si cele mai bune rezultate de cand sunt parteneri globali Blanchard, din 2004.
Echipa din Romania este una din cele mai inovative si proactive echipe din cele cu care lucrez, cu un inalt nivel de profesionalism. Au o strategie clara de a pune clientul pe primul loc, acest lucru fiind o prioritate pentru ei, in tot ceea ce fac. Sunt un model pentru intreaga noastra retea globala cu privire la punerea in practica a principiilor pe care le sustin, a valorilor Blanchard. Sunt mereu dispusi sa ajute, sa sustina si sa indrume alti parteneri din alte tari. In plus de asta, intotdeauna stiu si sa se simta bine si sa se bucure pe parcurs!
Cum ne uitam la 2022?
Acest an ne-a reamintit si reconfirmat o lectie buna de criza. In perioade tulburi, cand incertitudinea este foarte mare, cea mai buna strategie este “vazand si facand”, “din-aproape-n aproape”. Si nu este deloc un lucru usor! Asa se inainteaza insa in teritorii necunoscute, unde nu stii la ce sa te astepti. Este o strategie care cere o foarte buna pregatire, maturitate, imaginatie si creativitate, o incredere reciproca extraordinara, disciplina si improvizatie in acelasi timp. Daca ar fi sa ma gandesc la principalele teme la care ne vom uita in 2022, iata-le mai jos pe 3 dintre ele.
Sustinerea reciproca intre noi este esentiala
Imi doresc din totdeauna ca Human Invest sa fie un loc in care oamenii sa se simta in siguranta, ascultati, sprijiniti. Un loc in care sa stii ca te poti baza mereu pe cei de langa tine, in care oamenii sa simta ca nu sunt singuri cand le este greu si ca are cine sa le pazeasca spatele. In 2021 am vazut cat de importante au fost aceste lucruri pentru unitatea echipei si pentru rezultele comune peste asteptari. Sunt multe lucruri pe care le putem face si mai bine, evident. In acest an am dat o prioritate mare muncii pe care o aveam de facut. Am refuzat cu greu munca suplimentara si efort suplimentar. Nu voiam sa ne lasam colegii balta atunci cand aveau nevoie de noi. Iar acest lucru nu are cum sa nu oboseasca.
In acest an ne-am intalnit prea rar cu totii sa socializam pur si simplu, fara sa ne gandim la munca. Pentru 2022 trebuie sa gasim impreuna moduri prin care sa lucram inca si mai eficient. Sa avem mai multe intalniri de socializare: toata echipa stie cat de mult ne incarcam cu energie pozitiva unii de la altii si cat de bine ne ies petrecerile! In 2022 trebuie sa ne ascultam mai mult intre noi atunci cand ne este greu la nivel personal, nu doar atunci cand lucram profesional impreuna. Trebuie sa vorbim mai mult intre noi despre dificultatile prin care trecem si despre greutati, despre ce nu ne iese si nu functioneaza, nu doar despre reusite si succese.
Felul in care ne ascultam clientii sa fie un adevarat avantaj competitiv
“Hybrid”, “volum foarte mare de munca”, “oboseala psihica” par a fi unele din realitatile comune cele mai frecvent intalnite azi in organizatii. Iar aceste realitati influenteaza direct modul de gandire, perceptiile, nivelele de deschidere si de angajament, prioritatile si deciziile clientilor. Atunci cand clientii nostri s-au simtit cu adevarat ascultati, au sustinut extraordinar de bine din interior programele pe care le derulam impreuna, iar acestea au avut un impact peste asteptari!
Anul viitor vrem sa ne ascultam clientii inca si mai bine! Sa ii implicam mai mult in design-ul programelor, in evenimentele pe care le facem, in construirea mijloacelor de follow-up. Sa le cerem feedback mai frecvent si sa ii ajutam sa masoare impactul investitiilor inprogramele noastre pentru a se bucura mai mult de relevanta muncii lor. Felul in care ne vom asculta clientii ii va sprijini sa alinieze mai bine programele de leadership cu obiectivele strategice ale organizatiei lor si se vor simti sustinuti mai bine de catre noi in efortul lor. Avem clienti cu care avem relatii foarte solide, ne apreciem reciproc si conversam unii cu altii cu intentia de a ne lasa influentati de ideile bune, fara sa conteze ale cui sunt si cine le propune. Trebuie sa extindem mai mult acest stil de lucru.
Reglarea continua a design-ului programelor si alegerea adecvata a naturii activitatilor
Procesul de lucru dintr-un workshop este mai important decat continutul acelui workshop. Indiferent cat de importanta ar fi tema unui program – ex. “self-leadership” sau “building trust” – programul va fi irelevant pentru participanti daca procesele de lucru si activitatile propuse in program, daca stilul de facilitare si indrumare din timpul programului, daca programul nu tine cont de factorii de succes pentru un impact bun si sustenabil in aceste vremuri.
Din acest punct de vedere vom continua cu ceea ce a avut succes in 2021. Si aici ma refer la structurile de lucru tip “group-coaching” si “peer-to-peer coaching” in cat mai multe din programe indiferent de tema, Ma refer la integrarea spatiilor digitale colective de lucru (ex. Miro), la folosirea studiilor de caz relevante si altele. Iar ca noutati – doar cateva din ele acum. Ne propunem sa crestem nivelurile de “accountability” si “sustainability” prin cresterea frecventei si calitatii conectarii participantilor cu colegii, managerii si subordonatii lor care nu participa la program. Vrem sa formam grupuri mici de lucru, permanente, de 2 – 3 participanti, grupuri care vor lucra constant impreuna in sesiuni si intre sesiunile unui program. Si am mai descoperit cat de multe beneficii aduc evaluarile de impact la 60 si/sau 90 de zile!
Nimeni nu stie cum va arata 2022. Il vom construi pe masura ce ni se dezvaluie, asemenea multora din voi. Ceea ce stiu insa este oamenii din echipa au mai trecut cu bine impreuna printr-un an furtunos si ne uitam cu mai multa incredere ca vom depasi impreuna si urmatoarele incercari pe care le vom intalni!