Necessary Endings, Book Summary – La ce trebuie sa renuntam ca sa putem merge inainte
Cu o criza sanitara pe care incet-incet speram sa o stapanim, privirile multora dintre noi se indreapta catre norii de furtuna deja adunati deasupra noastra care ne aduc mirosul crizei economice. Cum sa trecem prin acest uragan? Cum sa ne pregatim personal? Cum sa ne pregatim impreuna cu familia, cu echipa si cu organizatiile noastre?
“Toata lumea are un plan pana primeste un pumn in fata”, spune boxerul Mike Tyson (“Everyone has a plan until they get punched in the mouth”). Va fi deci foarte dificil de prevazut ce se va intampla in viitor. Ceea ce stim sigur este ca in astfel de vremuri trebuie sa fim cu balast cat mai putin, sa inchidem unele initiative sau directii pentru a aloca suficiente resurse celor mai relevante prioritati si sa putem inainta prin furtuna.
Una din cartile mele din colectia “pentru criza” este “Necessary Endings” (Dr. Henry Cloud) pentru ca imi readuce in fata intrebari bune si perspective sanatoase din care sa privesc lucrurile. Metafora centrala a cartii este “Pruning – strategic cuts” sau cum am spune noi, “Curatarea [copacilor, de ex] trebuie facuta cu cap”.
Pentru a trece printr-o furtuna sau cand ne propunem sa accesam un nou nivel de crestere, trebuie sa decidem ce sa lasam in urma, “ce aruncam peste bord”, sa acceptam ca ceva trebuie sa se termine ca altceva sa-si continue mai viguros drumul. “Una din cele mai importante decizii este sa stabilesti la ce vei spune “nu”, la ce trebuie sa renunti, pentru ca mintea ta sa gandeasca lucid si sa actionezi strategic”, ne spune autorul.
Multe organizatii raman blocate in trecut fara sa-si dezvolte deprinderea de a lua astfel de decizii. Unele initiative ar putea fi chiar de succes, dar vor consuma rapid si in zadar resursele necesare pentru a strabate furtuna. Toate resursele – energie, atentie, timp, bani, infrastructura, competente, etc – trebuie sa se indrepte catre zonele indispensabile si critice. Avem resurse limitate si daca ne gandim la anotimpurile unui an si la lucrarile specifice fiecaruia (pregatirea pamantului, plantarea, ingrijirea si curatarea, recoltarea), stim ca trebuie sa taiem chiar si ramuri sanatoase pentru a ajuta o planta sa respire si sa creasca.
Daca imbratisam filozofia ingrijirii si taierii unor “ramuri” sanatoase pentru a avea o “recolta” buna, genul de intrebari la care autorul ne invita sa reflectam in capitolele cartii sunt de tipul:
• Cum au fost rezultatele pana acum? Le consideri suficient de bune? Ai vrea sa faci ceva pentru a face o diferenta? Daca nu vrei sa faci ceva diferit, iti asumi consecintele?
• Ai luat in considerare la ce ar trebui sa renunti?
• Care ar fi cateva criterii care te-ar ajuta sa decizi la ce lucruri/actiuni/relatii/ trebuie sa renunti si pe care sa le pastrezi?
• Care sunt relatiile si parteneriatele care nu-ti mai adauga valoare si care nu mai sunt relevante pentru tine?
• Care sunt produsele care nu performeaza suficient de bine pentru a merita pastrate?
• Care sunt procesele care se executa in organizatie pentru ca “asa am facut noi mereu lucrurile pe aici”?
In perioade tulburi si dificile, este esential sa ne facem curat printre relatiile si aliantele pe care le avem: unii oameni merita increderea noastra, altii nu. Iata, pe scurt, cum ne recomanda autorul sa ne uitam la cei din jurul nostru atunci cand traversam o furtuna:
• Oamenii intelepti – ei stiu cum sa ceara si cum sa accepte feedback-ul, stiu cum sa il foloseasca ca sa devina mai buni. Isi asuma responsabilitatea pentru rezultatele pe care le au, nu cauta scuze si nu dau vina pe altii. Merita sa ii avem in jur, sa le acordam incredere si sa investim in ei. Ne vom apara reciproc spatele.
• Oamenii necugetati – ei nu stiu sa ceara feedback si nu primesc bine feedback-ul. Schimba si reinterpreteaza mereu faptele in favoarea lor pentru a nu trebui ca ei sa se schimbe. Nu are rost sa incerci sa schimbi un astfel de comportament. Defineste si comunica asteptari si limite foarte clare, activeaza imediat consecintele incalcarii acestora. Ei incep sa devina mai intelepti doar cand simt cu adevarat ca ii costa atunci cand nu isi respecta angajamentele si promisiunile.
• Oamenii cu intentii rele – strategia de baza care functioneaza cu ei este de protectie: “cu avocatii si cu tunurile pe ei”, ne recomanda autorul. Asuma-ti chiar o pierdere financiara pentru a te descotorosi de ei, asa cum esti dispus sa platesti cand cineva drag ar fi luat ostatec si ti se cere o suma de bani pentru a fi eliberat.
Cu cei intelepti vorbeste si lucreaza pentru rezolvarea problemelor, cu cei necugetati vorbeste despre consecinte, cu cei cu intentii rele nu vorbi deloc. Iata in continuare o alta serie de intrebari propuse de autor care ne-ar putea ajuta sa facem curatenie in relatiile noastre:
• Cum stii cine din jurul tau este de incredere si cine nu?
• Cum stii ca a venit timpul sa renunti la un parteneriat sau la o relatie?
• Interactionezi cu oamenii presupunand ca ei sunt ca tine? Interactionezi cu toti oamenii in acelasi la fel?
• Ai un angajat/partener/”stakeholder” care nu indeplineste asteptarile si crezi ca daca mai incerci un ultim lucru o sa-l aduci pe calea cea buna?
• Cum reconstruiesti tu, la randul tau, increderea – atunci cand ai gresit fata de cineva?
In viata lucrurile incep si se termina, asa functionam, suntem “programati” pentru un astfel de ciclu. Dar din cauza fricilor, a experientelor anterioare si a multor alte motive, evitam sa facem pasii care ne-ar putea creste si ne-ar putea deschide lumea care se afla in fata noastra. Cine poate sa-si infrunte aceste frici va descoperi ca se poate ajuta pe el insusi, ca isi poate ajuta organizatia sa intre intr-o noua etapa si sa treaca prin furtuna.
Iata si cateva intrebari prin care ne putem cunoaste mai bine convingerile pe care le avem despre filozofia de a pune punct la ceea ce nu mai este sanatos sau ne opreste sa mai evoluam:
• Percepi firesc si natural “finalurile”? In filozofia ta despre viata, lucrurile trebuie facute la timpul lor? Crezi ca exista un ciclu de viata al oricarei relatii, initiative, proiect? Sau crezi ca daca ceva se termina inseamna ca ceva a functionat gresit?
• Ce simti atunci cand trebuie sa renunti la o relatie pe care o considerai candva relevanta? Ce frici simti? Te impiedica o astfel de relatie sa mergi mai inainte? Ce poti face pentru a le depasi?
• Te-ai gandit cu adevarat ca daca nu cureti anumite zone din organizatie/echipa, ai putea sa nu reusesti sa treci cu intreaga organizatia/echipa prin furtuna?
• Daca te agati de o speranta, ce argumente rationale ai sa nu faci schimbarile necesare? Sau te agati pentru ca iti activezi un mecansim defensiv pentru a evita sa faci ce simti ca este bine, sa treci la actiune?
Cartea cuprinde in fiecare capitol nenumarate povesti si relatari din experienta vasta de psihoterapeut si consultant organizational a autorului, exemple de conversatii si strategii care sa ne ajute sa decidem mai usor lucrurile carora sa le punem punct si cum sa o facem.
Poate ca unii dintre voi sunteti in echipe superioare de management, altii la primul vostru job, altii va veti gandi la familie si la relatiile voastre cand veti citi cartea. Pentru oricare ar fi rolul la care va ganditi, stabiliti la ce este necesar sa renuntati pentru a trece mai usor prin furtuna in care suntem azi!
Descopera Key Takeaways de la Evenimentul Virtual Leading for Recovery din 3 iunie 2020
CURS OPEN, 24-26 iunie: The SLII Experience™ – Virtual Classroom (English)
SLII este cel mai cunoscut model de leadership din lume. La baza acestui model sta dezvoltarea abilitatii unui lider de a diagnostica nevoile unui individ sau a unei echipe. Apoi, in functie de aceasta diagnoza, liderul trebuie sa aleaga stilul de leadership potrivit nevoilor acelei persoane sau echipe. Construite pentru indivizi, echipe sau organizatii, programele situationale Blanchard echipeaza oamenii de la fiecare nivel cu competente de leadership. Noul design al cursului, The SLII Experience™, utilizeaza cele mai inovative tehnici de invatare pentru a asigura o experienta cat mai buna pentru participant.
Va invitam in perioada 24-26 iunie sa participati la un Curs Open The SLII Experience™ – Virtual Classroom, care va fi organizat in limba engleza. Cursul este impartit in 5 sesiuni de cate doua ore fiecare, va fi organizat prin platforma Zoom si este adresat persoanelor care au rol de lider si care doresc sa-si creasca eficienta, managerilor, dar si angajatilor cu potential crescut in a deveni manageri sau lideri. Accesati pagina noastra de evenimente pentru informatii suplimentare despre acest curs open, dar si despre evenimentele noastre viitoare.
Detalii despre CURS OPEN, 24-26 iunie: The SLII Experience™ – Virtual Classroom (English)