Leading for Recovery – Managerul devine un facilitator

Francois Coste este CEO Groupama Romania. Ne-am cunoscut in 2012 la inceputul mandatul sau in Romania, intr-o perioada de tranzitie a organizatiei locale. Valorile si stilul lui de leadership au fost esentiale pentru momentul in care se afla atunci compania. A tinut sa fie prezent la debutul fiecarei noi grupe intr-un program de leadership pe care il derulam impreuna. Cu o voce calda si calma, a vorbit despre valorile lui personale, despre importanta autenticitatii si despre asteptarile pe care le are de la managerii sai. L-am invitat acum sa raspunda la cateva intrebari, iar raspunsurile – iata-le mai jos.

Momentele de presiune ii pot face pe liderii de la fiecare nivel al unei organizatii mai intelepti in felul in care isi conduc oamenii si poate ai vazut asta atat in Groupama, cat si discutand cu alti lideri in cadrul Camerei de Comert și Industrie Franco-Romana, organizatie a carui Presedinte esti acum. Dintre valorile tale personale, care ar fi una careia crezi ca ii vei da mai multa atentie in anii care vor veni ca urmare a lectiilor tale din acest an? Ce lucruri bune simti ca ti-a adus totusi acest an atat de dificil? Ce crezi ca ai invatat?

Criza ne-a facut sa regandim modul in care delegam. Distantiarea fizica de colegi ne obliga sa consideram ca responsabilitatea pentru performanta este in primul rand la cei de pe teren care sunt direct confruntati cu o problema sau cu o oportunitate. Este necesar sa existe o viziune impartasita, o incredere autentica in gradul de responsabilitate a colegilor pentru performanta individuala si a companiei.

Managerul devine un facilitator. Asa eliberam energia creativa in companie. Este vorba de principiul de subsidiaritate. Cu aceasta abordare creste demnitatea oameniilor la munca, sentimentul de apartenenta si contributie la o cauza nobila.

Perioadele dificile sunt pentru o organizatie si oportunitati de revitalizare: despartire de balast (procese, mentalitati, structuri, etc) care ingreuneaza trecerea printr-o furtuna si ocazie de inovatie si energie proaspata in fata posibilitatilor pe care le aduce o noua viziune despre viitor. Din rolul de CEO Groupama Romania, ce noi oportunitati (interne si externe) vezi acum pentru organizatie, care este “trecutul” care va tinea in loc si pe care pandemia va ajuta sa-l lasati mai repede in urma?

La Groupama avem de 5 ani o experimentare a telemuncii si din martie 2020 am echipat aproape toti angajatii pentru a lucra la distanta. In acest context, am simplificat procesul de decizie, am accelerat adoptarea solutiilor digitale (semnatura electronica de catre clienti si furnizori, inspectia riscurilor si constatarea daunelor prin video, notificarea daunelor prin online…). Ne bazam pe echipele de baza pentru a detecta si a corecta la timp deviatiile.

In trecut am constatat ca desi 92% dintre angajati au fost satisfacuti ca lucreaza in compania noastra, o parte s-au declarat pasivi sau dezangajati; pandemia si modul in care o gestionam a ridicat semnificativ nivelul de angajament si de implicare.

Cum va uitati la lunile care urmeaza si care sunt asteptarile pe care le aveti de la angajatii vostri? Cum le recomandati managerilor vostri sa-si conduca echipele – la fiecare nivel din organizatie – in vremuri cu o incertitudine atat de mare?

In ultimii 5 ani, la Groupama am reinventat cu rabdare modul in care gestionam echipele si oamenii; am introdus pentru fiecare echipa un  visual board, cu indicatori de activitate si de rezultate, la nivel individual si de echipa, bine legati cu performanta companiei. Acest Visual Board este folosit in intalnirea saptamanala  a echipei pentru a identifica ce merge bine si deviatiile fata de obiective; echipa piloteaza performanta sa si genereaza idei de imbunatatire; deja 350 de idei transversale au fost implementate. Am instruit angajatii cu metodologii pentru a analiza probleme complexe si a dezvolta solutii. Gradul de colaborare din echipa si cu alte echipe a crescut semnificativ.

Aceasta abordare ne-a ajutat mult in timpul acestei crizei cu un nivel de incertitudine atat de mare; ne bazam pe fiecare angajat pentru performanta companiei si aceasta a dus la cresterea agilitatii companiei, agilitatea fiind o combinatie de dinamism si de stabilitate.