Leading for Recovery – Ma centrez sa vad ce pot face, nu de ce au mers prost lucrurile. Nu vor merge toate perfect

Diana Nastase este HR Director Flex Romania. Se fac in curand 10 ani de cand ne cunoastem si de cand construim proiecte impreuna. Diana are capacitatea de a vedea potential acolo unde cinicii nu ar mai face niciun efort. Acorda o sansa initiativelor care ar putea aduce un impact pozitiv desi putini ar paria pe ele, reusind sa ii convinga si pe altii sa le sustina. Am invitat-o sa ne impartaseasca cum depaseste ea perioada dificila prin care trecem cu totii.

Din conversatiille pe care le-am avut impreuna, initiativa, responsabilitatea si evolutia constanta definesc filozofia ta de leadership si stau la baza asteptarilor pe care le ai de la colegii tai din organizatie. In ce fel aceste valori te ajuta pe tine sa-ti sustii compania in aceasta perioada atat de dificila? In ce fel aceste valori va ajuta pe voi, ca organizatie, sa depasiti acest context dificil?

In primul rand, Viorel iti multumesc pentru apreciere. Iti marturisesc ca eu cred ca perioada aceasta reprezinta pentru mai toti liderii, cea mai acuta criza careia trebuie sa ii faca fata pe parcursul intregii activitati profesionale. Pentru ca nu vorbim de o criza in care iei decizii bazandu-te doar pe indicatori economici sau dinamica pietei, ci vorbim de riscuri diferite si foarte multa incertitudine – as spune ca e un context VUCA multiplicat. Tocmai de aceea este important ca orice lider sa actioneze cu responsabilitate, sa isi ajute organizatia si echipa, sa navigheze prin aceasta perioada tulbure si sa isi inspire oamenii sa fie creativi, deschisi si agili. Oamenii, societatea in general, pare a fi testata emotional, social, mental si fizic acum. Astfel, cu atat devine mai important ca liderii sa demonstreze empatie si multa compasiune, sa isi inteleaga oamenii, sa aprecieze unicitatea si nevoile fiecaruia pentru a avea raspunsul potrivit.

Vorbeai despre initiativa si dezvoltare – eu una am incercat sa iau ce e mai bun din aceasta situatie, sa ii valorific oportunitatile si sa ma uit mai departe, desi nu a fost tot timpul usor. Este foarte important sa ne putem adapta cu totii la noile realitati. Lasand la o parte contextul actual, Flex insasi este o companie complexa si foarte dinamica, in care schimbarile se produc accelerat, la ordinea zilei, provocand oarecum oamenii sa se adapteze si sa performeze rapid cu parametrii variabili. Asta ne-a ajutat sa navigam mai usor prin noile ape… A fost nevoie sa ne miscam rapid sa asiguram masuri de  siguranta pentru oamenii nostri si in acelasi timp, am scalat rapid productia de dispozitive medicale, ca de exemplu manufacturierea ventilatoarelor, care nu au mai fost facute pana atunci de facilitatile noastre de productie.

Cum v-ati reglat ritmul de munca ultimele luni? Care e ritmul si stilul de munca pe care vi l-ati ales pentru urmatoarele luni? Care ar fi cateva din provocarile critice pe care le aveti pe agenda de lucru in echipa manageriala?

Pot sa iti spun ca pentru compania noastra prioritatea numarul unul, lasand la o parte scopul economic, a fost siguranta si sanatatea angajatilor. De aceea am pus pe picioare o echipa de Management al Crizei care ne intalnim zi de zi, la prima ora, sa agreem actiunile necesare pentru protejarea angajatilor. Am pus in practica rapid si cu multa diligenta o serie de protocoale si proceduri pentru a ne proteja angajatii si implicit, comunitatea.

Ritmul a fost bineinteles unul alert, de exemplu intr-o situatie normala probabil am petrece luni bune sa punem pe picioare un plan care sa includa telemunca sau munca de acasa, iar in perioada Covid-19, acest plan a fost pus pe picioare in cateva zile.

Reglajul de care vorbesti tu s-a produs destul de lin si natural pentru ca am avut o echipa foarte colaborativa si implicata, manata spre un scop comun. Astfel ca au fost momente cand ne intalneam online rapid chiar si in week-end sau seara tarziu, mai ales ca multe legi si ordonante erau anuntate seara tarziu. Am introdus munca de acasa cu mult timp inainte de a fi reglementata prin ordonante, ca o prima masura de evitare a riscului de imbolnavire. Am continuat acest model de lucru si inca il avem si probabil vom continua mult timp asa. Eu mereu le-am spus oamenilor ca acest lucru reprezinta un fel de “test” al nostru pentru modelul de lucru in viitor si cred ca l-am trecut deoarece oamenii si organizatia s-au adaptat rapid. Tot pe agenda de lucru s-a aflat planul de comunicare si informare a angajatilor. Cred ca oricat am comunica in perioada aceasta, nu e de ajuns si in situatiile de criza nu putem vorbi de comunicare excesiva.

Am avut si avantajul fata de alte companii ca operatiunile noastre din China ne-au oferit mai devreme vizibilitate asupra pandemiei. Am invatat din experientele lor, dar am venit si cu idei inovatoare precum cea in care o echipa de inigineri din Romania a dezvoltat niste dispozitive autonome (Roboti) cu lumini UVC, ca o masura suplimentara pentru dezinfectarea ariei de productie.

Cu siguranta au mai fost si alte momente dificile prin care ai trecut. Cum te-ai remonat dupa un astfel de moment? Ce lectii ai invatat si ce poti folosi din ele si in acest an?

Cu totii am trecut prin momente dificile si am avut provocari de-a lungul vietii noastre profesionale. Partea buna este ca oricat ar fi de incrancenate si grele, acele momente de cele mai multe ori accelereaza progresul si ne propulseaza mai departe, fortandu-ne sa fim si mai creativi, sa venim cu noi perspective si alte moduri de a face lucrurile decat eram obisnuiti. Mereu am incercat sa vad jumatatea plina a paharului si soarele dupa nori asa ca desi coronavirusul acesta a pus omenirea la incercare, am putut vedea si beneficiile pe care ni le-a adus: timp mai mult cu familia, resetare a unor valori pentru unii sau chiar a modului de viata, reprioritozari si schimbari a stilului de lucru pentru altii, momente de reflectie spre noi orizonturi…

De-a lungul timpului in diferite situatii de presiune am invatat sa ma focusez pe identificarea solutiilor mult mai mult decat pe probleme. Iar odata ce m-am prins ce functioneaza, continui sa fac mai mult “acel ceva”. Cred ca in criza, trebuie sa ne gestionam asteptarile intr-un mod realist si sa acceptam ca nu va merge totul perfect. Unele lucruri pur si simplu merg rau; eu una nu imi voi petrece timpul intr-o a doua lupta sa disec “de ce” s-au intamplat asa, dar in schimb, ma voi centra sa vad ce pot face mai bine in acea situatie. Cred ca ajuta sa acceptam ca sunt lucruri pe care nu le putem controla, nu avem ce face oricat ne-am stradui, nu putem sa le schimbam… focusandu-ne insa pe ce putem face va ajuta ca schimbarea posibila sa genereze rezultate pozitive.

Inca invat si mai am multe lectii de invatat, dar uitandu-ma in spate, cred ca am deprins mult mai bine autoreglajul – mult timp am fost obisnuita sa operez intr-un mod turbo, am invatat insa sa las turatia motoarelor mai mica (macar din cand in cand), iar pauza aceea, calmul, distantarea, m-au ajutat ulterior sa ma recalibrez si sa vin cu solutii rapide care au fost bine primite.

Asa ca intorcandu-ma la ce se intampla astazi, eu sper si imi doresc, ca si noi ca societate sa ne gasim directia, sa ne resetam unele valori – sa fim mai buni, mai toleranti, mai inclusivi si fiecare din noi sa contribuie cum poate la o lume mai buna.


CURS OPEN: The SLII Experience™ – Virtual Classroom, 9-11 septembrie

SLII® este cel mai cunoscut model de leadership din lume, iar programul de training The SLII Experience™ a atras pana acum la nivel global peste 5.000.000 participanti si peste 20.000 in Romania.

Incertitudinea si anvergura schimbarilor sunt azi mai mari ca niciodata, asta inseamna ca managerii au nevoie de competente bune de leadership pentru a avea o abordare situationala, sa fie agili si pentru a-si sustine oamenii sa progreseze. SLII® ii sprijina pe manageri sa isi dezvolte abilitatile de leadership necesare prin care sa aiba relatii relevante si de calitate cu cei cu care lucreaza, avand astfel un impact pozitiv in organizatiile lor. Cand acest lucru se intampla, angajatii sunt mai productivi si mai implicati.

SLII® este mai mult decat un program de leadership. Este un limbaj comun care are impact pozitiv in intreaga organizatie.

Va invitam in perioada 09-11 septembrie sa participati la un Curs Open The SLII Experience™ – Virtual Classroom, impartit in 5 sesiuni de cate doua ore fiecare, care va fi organizat prin platforma Zoom. Acest curs este adresat persoanelor cu rol de lider si care doresc sa-si creasca eficienta, managerilor, dar si angajatilor cu potential crescut in a deveni manageri sau lideri. Accesati pagina noastra de evenimente pentru informatii suplimentare despre acest curs open, dar si despre evenimentele noastre viitoare.

DETALII DESPRE CURS OPEN, 9-11 SEPTEMBRIE: THE SLII EXPERIENCE™ – VIRTUAL CLASSROOM