Ai lucrat vreodata intr-o companie unde toata lumea arata la fel, se imbraca la fel si gandea la fel? Poate ai observat acest lucru deoarece ai simtit ca faci parte dintr-un mediu cu care nu te potrivesti. Sau, de cele mai multe ori, ai observat acest lucru deoarece te simteai singur, nevalorificat si aveai dificultati in a te integra – chiar daca erai tu insuti.
Unele organizatii fac greseala de a atrage “oameni care sunt exact ca noi” si refuza oameni cu o personalitate diferita.
Tu te dezvolti ca lider sau ai incetat procesul? Este o intrebare importanta – deoarece capacitatea noastra de a creste este in stransa legatura cu abilitatea noastra de a fi un lider, conform lui Ken Blanchard si Mark Miller autorii Great Leaders Grow: Becoming a Leader for Life.
“Cresterea este ceea ce separa lucrurile vii de cele care ofilesc” spun Blanchard si Miller. “Cresterea aduce energie, vitalitate, viata si provocari. Fara crestere nu facem altceva decat sa repetam aceleasi actiuni.”
Munca obisnuia sa fie mai distractiva. Companiile erau optimiste. Era mai multa crestere si mult mai multe oportunitati atat in interiorul cat si in exteriorul organizatiei. Insa conditiile economice actuale au generat schimbari pe termen lung in ceea ce priveste mediul de lucru precum si resentimente sau provocari legate de control la nivel de angajati – aspect care va necesita mai multa atentie si idei noi din partea liderilor.
Ultimii trei ani (anul 2011, cel mai mult insa) mi-au dat ocazia sa imi observ si sa incep sa-mi inteleg tiparele comportamentale si procesele de lucru care mi-au adus realizarile pe care le am acum (bune si proaste – nu conteaza). Mai bine zis, (abia) acum am inceput sa inteleg cum ma comport in diverse faze ale unui ciclu: plusurile si minusurile pe care le am in activitatile de initiere, consolidare, crestere si finalizare ale unui ciclu de lucru.
Perioada de tranzitie prin care trecem acum catre un nou tip de economie si societate, e cum nu se poate mai potrivita pentru a transforma si modelul proceselor de invatare utilizate in ultimii douazeci de ani la noi. Din 1990 pana azi, nici o schimbare importanta, de perspectiva, nu s-a produs in modul in care companiile valorizeaza si integreaza procesele educationale in strategiile lor de dezvoltare organizationala.
“Stii Viorel, dupa ani in sir in care am investit multi bani in training, CEO-ul meu (care este unul din actionari) a venit la mine si mi-a spus – nu vad niciun rezultat! Am stat la masa, am analizat, iar concluzia a fost – problema este la noi! Ne-am dat amandoi seama ca nu am stiut ce sa facem odata sesiunile din sala incheiate – sau faceam prost!” Este marturisirea pe care mi-a facut-o directorul executiv al uneia dintre cele mai mari companii de distributie din tara.
Fara sa bravez, o spun mereu: criza ne-a ajutat sa castigam cativa ani buni pe toate planurile! Este evident acest lucru si in piata serviciilor de dezvoltare: adica instruire, facilitare, coaching.
Mirajul fondurilor europene pentru dezvoltarea organizationala cred ca a cam trecut – majoritatea celor cu care vorbesc vad mai multe “minusuri” decat “plusuri” – nu vreau sa le enumar aici. Cert este ca acest ajutor mult asteptat, prin blocajele pe care le-a generat, i-a franat pe multi din cei care voiau cu adevarat sa-l foloseasca.
Incepand din 1989, am avut 20 de ani in care sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa experimentam, sa exersam capitalismul, sa proiectam pe hartie si sa incercam sa punem in practica principii, legi, norme. 20 de ani in care am incercat sa stim ce inseamna sa devenim parinti si sa avem grija de proprii nostri parinti, sa invatam sa ne alegem conducatorii sau cum sa ne pregatim sa devenim noi conducatori mai buni.
In majoritatea celor 20 de ani de dupa revolutie, inertia modului in care am crescut pana in ’89, ne-a facut pe multi dintre noi sa cerem si sa avem pretentia sa primim tot felul de lucruri de la stat sau de la ceea ce consideram a fi autoritate. Acest lucru nu s-a schimbat prea mult nici acum: asteptam mai multe locuri de munca, asteptam mai multa curatenie si mai mult bun simt in jur, asteptam guvernul si presedintele sa scoata economia tarii din criza, asteptam ca primaria sa organizeze petreceri publice de revelion. Asteptam astfel ca altcineva sa sa aiba grija de felul in care ne simtim, ne dezvoltam, crestem si progresam.
Se apropie vacanta, au trecut 6 luni din acest an, am tras o linie in ce priveste progresele facute de noul model de business al companiei, facute de colegii mei, de mine personal. Si totusi e ceva in plus fata de perioada 2000 – 2008, ceva care a adus mult oxigen si aer proaspat in jurul nostru: atitudinea participantilor din salile de curs.
Situatia economica din ultimii ani a avut un impact negativ asupra nivelului de incredere prezent in organizatii. Un studiu recent derulat de Maritz a descoperit ca doar 11% din angajatii intervievati au un grad ridicat de incredere in liderii din cadrul companiei. Si mai alarmant e faptul ca doar 7% din respondenti au spus ca au incredere in faptul ca colegii lor le vor binele. Imaginea zugravita este una in care primeaza propriul interes, unde fiecare individ este interesat doar de propriile nevoi si dorinte.
