Covid-19 tempereaza jocurile de putere dintre angajat si angajator
*articol semnat de Viorel Panaite pentru Republica.ro
Covid-ul incearca si ar putea sa ne schimbe stilul de viata, modul de a munci, de a ne gasi organizatiile si oamenii pe care ni-i dorim. Inainte de pandemie si de criza economica in care am ajuns, conversatiile erau despre o piata a muncii “a angajatului”, “angajatul e la putere” – spuneam intre noi.
Companiile se bateau pentru cei mai buni oameni, sa bateau pentru oameni – in general, investeau enorm in brandul de angajator, aduceau angajati de la kilometri distanta, faceau eforturi mari sa-i retina, sa faca fata ritmulului cresterii salariilor, a beneficiilor, pentru a crea conditii de munca si a avea locuri de munca cat mai “cool”. In ce fel se vor schimba aceste lucruri? Este acum cineva intr-o pozitie mai buna in raportul cu celalalt, decat cu 6 luni in urma?
Fiecare pierde si castiga cate ceva
Spun din start ca nu intentionez sa scriu doar din unghiul care pare la-ndemana si foarte uzitat: anume, vor ramane mai putine locuri de munca, angajatorii ramasi in viata sunt acum la putere, ei vor face jocurile, iar angajatii vor fi mai obedienti pentru ca n-au incotro la amenintarea scaderii numarului locurilor de munca. Mi se pare o abordare simplista in complexitatea unei piete, cea a muncii in cazul de fata.
Asa cum vad eu lucrurile, fara sa vrea, virusul (la care se adauga si balbaielile mai mult sau mai putin firesti ale statului), i-a transformat pe negociatori – angajat si angajator – in aliati si tovarasi de suferinta. Dusmanul comun nu a mai fost o anumita categorie de companii (cum a fost banking-ul in 2008/2009), ci virusul si actiunile de raspuns ale guvernului.
Lupta cu Covid-19 este atat de neconventionala si hibrida incat a diminuat apetitul de escaladare a negocierilor dintre angajatori si angajati (“work-from-home”, a fost o “munca in transee”, mult peste cele 8 ore standard pe zi, mereu cu un ochi si la stirile din media si la pericolul comun). Pe un fond de epuizare emotionala si oboseala psihica, un pact social tacit a devenit fundatia pentru o alianta temporara (“fa-te frate cu dracu’ pana treci puntea” pare ca am spus toti in cor). Cele doua parti si-au facut rapid calculele, au acceptat pierderile si au renuntat la pozitiile de forta pentru a putea face niste pasi impreuna pentru supravietuire.
