Viorel Panaite: Oamenii buni au o etica inalta

Articol aparut initial in Revista Cariere.

Convingerea mea este ca fiecare din noi – fie ca traim in Romania sau in alta parte a planetei – avem din nastere o natura profund umanista: simtim nevoia de a avea grija de alti oameni si sa ne simtim in grija altora, simtim nevoia sa ne conectam cu cei din jur fara sa urmarim vreun castig material, de imagine sau financiar, simtim nevoia sa fim parte dintr-un intreg mai mare, sa dam un sens mai inalt muncii si existentei noastre. in alte cuvinte, avem innascuta nevoia pentru empatie, cooperare si etica.

Indiferent de profesie si clasa sociala, fie ca lucram in sectorul public sau privat, fie ca locuim in mediul rural sau urban, fiecare dintre noi simte ca are o viata implinita atunci cand se aseaza in serviciul unui scop inalt si nobil. Este punctul meu de plecare pentru fiecare dintre interactiunile si conversatiile pe care le am, indiferent de interlocutor. Nu știu daca este un punct de plecare bun sau prost, dar este perspectiva din care am ales eu sa ma uit la lumea din jur.

Ce implicatii are aceasta filozofie in viata mea de zi cu zi? Iata doar cateva dintre ele: ca antreprenor – vad peste tot oportunitati de a ne oferi serviciile organizatiilor si oamenilor care vor sa-si puna mai bine in valoare potentialul pe care stiu sau nu stiu ca il au; in egala masura, vocea mea este credibila si ferma atunci cand le spun colegilor mei cat de relevanti si valorosi sunt pentru intreaga echipa si pentru clientii nostri.

In munca de consultanta pe care o fac, atunci cand lucrez intr-un proiect, plec mereu din punctul in care ma intreb: „Cum sa lucrez cu persoana din fata mea astfel incat sa descopere cum sa-si puna mai bine in valoare calitatile, sa-si onoreze mai bine valorile? Cum as putea-o sustine cel mai bine? Cine din echipa clientului cu care lucram ar putea fi valorizat mai bine, contribuind in acelasi timp si la o mai buna cooperare in interiorul grupului?”

Alta implicatie este ca teme precum etica, integritatea, construirea increderii reciproce se regasesc in articolele pe care le scriu, in interventiile pe care le fac la conferintele in care sunt invitat. Le-am ales constient si intentionat, parte a contributiei pe care vreau sa o am in construirea unei societati mai bune. In filozofia mea, bunatatea ca valoarea umana este prezenta in fiecare dintre noi.

Cred ca exista peste tot oameni buni in Romania: vecinul si administratorul blocului in care locuim, seful si colegul de la locul nostru de munca, politistul care dirijeaza in intersectie si soferul din trafic de langa noi. Cine poate spune ca acettia sunt lipsiti de bunatate umana? Intrebarea este, insa, daca stim ce vedem, ce auzim si ce simtim cand interactionam cu ei, cand ne gandim la ei, cand ii privim.

Mai precis, in ce masura ceea ce vedem, auzim si simtim este amprenta lor si in ce masura ceea ce vedem, auzim si simtim sunt propriile noastre proiectii despre ei? E important sa reflectam la aceste lucruri pentru ca prin ceea ce simtim, gandim si actionam construim si intretinem fie cercuri virtuoase (bazate pe bunatate, pe constructivism, ca filozofie de viata), cat si cercuri vicioase (bazate pe rautate, nevoia de putere, control si superioritate). Contextul in care traim influenteaza fundamental comportamentele, valorile si convingerile noastre.

In acelasi timp, contextul ni-l construim tot noi. Contextele constructive ne sustin sa ne exprimam si sa ne cultivam bunatatea, iar contextele defensive – rautatea, nevoia de superioritate, control si putere. Perioadele tulburi, de criza – asa cum sunt cele pe care le traim acum – ne testeaza convingerile si ne tenteaza cu un soi de putere care ne dilueaza umanitatea si bunatatea, ne invrajbesc pe unii impotriva altora, ne pun la-ndemana un soi de putere care aduce furie, ura si rautate in societate.

„Nivelul de bunatate” ni-l cunoastem in primul rand prin ceea ce facem cu adevarat, nu prin ceea ce spunem ca vom face. Cat de frecvent duc sotiei mele acasa un buchet de flori, fara sa-i cer ceva sau sa astept ceva in schimb? Cat de prezent sunt atunci cand o ascult? Cat de frecvent il felicit sau ii multumesc managerului care ma conduce pentru diverse comportamente etice pe care le surprind la el, cu scopul de a-l sprijini sa fie un manager mai bun? Cat de frecvent apreciez diverse lucruri pe care le fac rivalii, oponenții si adversarii mei, cu scopul de a contribui la construirea unor conditii mai propice gasirii impreuna cu ei a unor solutii la problemele care ne tensioneaza?

Cand suntem atenti in felul asta, avem o sansa in plus sa devenim mai buni nu doar noi, ci si comunitatile in care traim si lucram.

CINE SUNT PENTRU MINE OAMENII CARE ARATA BUNATATE?

Oamenii buni sunt pentru mine oameni cu etica inalta, atat in viata personala, cat si la locul de munca. Isi asuma responsabilitatea pentru partea lor, spun „am gresit” si ca regreta, fara sa astepte ca „cealalta parte” sa fie prima care recunoaste si regreta greseala. Oamenilor, angajatilor buni le pasa de comunitatea in care traiesc si lucreaza, vor sa o dezvolte, nu sa o consume. Oamenii si angajații buni isi traiesc viata in baza valorilor si a unui scop nobil pe care le aleg sa ii defineasca.

Traim vremuri tulburi in care ne intrebam: „de ce merita sa-mi arat bunatatea, cand in jurul meu pare ca oamenii isi urmaresc doar interese personale materialiste, financiare?”. Nu raspund la astfel de intrebari, nu am niciun drept sa le spun altora cum sa-si traiasca viata. Ii intreb, insa, la randul meu, ce fel de viata vor sa aiba. Ii invit sa-si puna pe hartie valorile care vor sa ii defineasca si scopul care le-ar da un sens muncii pe care o fac. „A fi om e mare lucru in viata”, obisnuia sa-mi repete bunica mea cand eram mic si nu intelegeam pe atunci mare lucru. Abia acum incep sa descopar ce mare e efortul!