Leading for Recovery – Ne-ar fi buna putina smerenie, e mare pericol sa credem in propriile vise acum

Cu Adrian Stanciu am inceput sa tin aproape din 2004. Ne vedem destul de rar, cu toate astea avem conversatii bune cand ne intersectam si stim sa ne ascultam reciproc. Mi-a dat de-a lungul timpului sfaturi bune legate de cum sa conduc Human Invest si mi-a oferit mijloace prin care sa citesc lumea din jur in mai multe registre. In plus, apreciez ca propune in dezbatere in spatiul public teme si perspective relevante pentru noi ca indivizi, pentru noi ca societate si pentru organizatiile noastre. Le propune articulat si asumat, insotite de dubiile necesare unui individ lucid care nu cauta sa aiba are dreptate si nu doreste sa existe un singur adevar, chiar daca e vorba de adevarul lui. L-am invitat la o opinie pe blogul nostru in criza din 2009, am regasit intamplator acel material si mi-a venit ideea sa-l invit si acum. 

Pentru unii dintre noi asta e prima criza economica majora, altii au trecut prin mai multe. Ce vezi tu ca e asemanator fata de cea din 2009? Ce vezi tu ca e diferit?

Nu vad prea multe lucruri asemanatoare, sau mai precis prea multe asemanari cu semnificatie, mai putin aceea ca ambele sunt crize extinse, sistemice. Ca in orice criza sistemica, efectele ei si actiunile noastre de adaptare sunt pe termen lung si sistemice, si nu pe termen scurt si tactice. Manualul de management de criza in astfel de situatii nu e foarte util si pe alocuri e periculos, pentru ca una faci ca sa depasesti un val rebel pe mare si alta ca sa supravietuiesti unui uragan. Cred, in schimb, ca exista multe deosebiri. O sa le iau pe rand.

Prima pe care o vad importanta e ca aceasta criza ne are drept inamic pe noi insine. Desi e generata de un factor extern, el se manifesta prin semenii nostri, prin noi. Asta e ceva foarte semnificativ, in plan psihologic, cred eu. Criza din 2009 a avut un inamic palpabil: bancile si sistemul financiar in general. Ei au fost distribuiti in rolul personajului negativ, au fost pictati in culorile cele mai sumbre si li s-au atribuit cele mai decazute atribute morale; au fost capcaunul de serviciu. Asta ne-a permis tuturor celorlalti sa ne simtim liberi si curati, liberi de responsabilitate si liberi sa ne urmam viata cum putem mai bine, din postura noastra de victime. Acum, desi dusmanul e exterior noua, el se manifesta prin noi, agentii raului sunt in preajma noastra. Asta e ceva foarte greu de dus si duce la nevoia de a gasi mereu vinovati, pe unde putem, fie ei conspiratii, incompetenta guvernului sau indisciplina semenilor. Asta divide si erodeaza legaturile sociale, cu impact potential pe termen lung. Se suprapune peste asta faptul ca singura cale de diminuare a efectelor problemei pare sa fie indepartarea fizica de alti oameni, vazuti ca potentiali agenti purtatori in masa, ceea ce va duce la schimbari de comportament si atitudine, subtile dar marcante, pe termen lung. Ca sa citez o replica ajunsa celebra dintr-un desen animat, “am vazut dusmanul si el suntem noi”.

O alta deosebire semnificativa, care deriva din prima, e ca aceasta criza va determina schimbari comportamentale majore care, la randul lor, vor determina efecte greu de anticipat. Daca in criza trecuta problema era circumscrisa increderii din sistemul financiar, cu toate implicatiile ei, acele implicatii au fost, prin comparatie, mult mai usor de inteles, iar urmarile lor mult mai usor de inlaturat. Desi a parut un parcurs greu si lung, el a fost de fapt destul de scurt si, mai ales, destul de clar. Odata ce zgura provenita din colapsul modelelor matematice pe care s-a intemeiat excesul de incredere din sistemul financiar a fost indepartata, lucrurile au revenit destul de repede la normal, pentru ca nimic altceva nu a fost, de fapt, afectat. Situatia de acum e de un ordin de marime mai complexa. Schimbarile atitudinilor de consum au implicatii vaste si in cascada. Ca sa dau un singur exemplu, mentinerea unei nevoi de distantare si izolare fizica va afecta masiv industria aeronautica, atat pe cea a transportatorilor cat si pe cea a fabricantilor. Sute de linii aeriene mici vor da faliment. Zeci de linii aeriene vor fi nationalizate. Zeci de mii de personal de zbor vor deveni someri si vor pune presiune pe piata muncii in acest domeniu. Va cadea semnificativ cererea de petrol ceea ce va duce la inchiderea multor exploatari pentru stabilizarea pretului si/sau la un razboi comercial intre producatori. Va scadea traficul turistic, ceea ce va afecta sanatatea financiara a multor tari care au ponderi ale turismului in PIB peste 10%. Si astea sunt doar consecintele de prim rang (si nu toate) previzibile pentru o singura industrie. Ele se vor reverbera, economic, mult mai departe. Pe scurt, aceasta criza e mama tuturor incertitudinilor.

Suntem in cea mai mare incertitudine pe care omenirea a trait-o de la al doilea razboi mondial incoace. Pe mine ma mira si ma amuza oarecum usurinta cu care multi oameni fac predictii despre viitor. Cred ca ne-ar fi buna putina smerenie, e mare pericol sa credem in propriile vise acum. Realitatea e ca nu stim cum vor evolua lucrurile, e posibil ca pandemia sa se linisteasca si sa o tinem sub control, dupa cum e posibil sa rabufneasca din nou, cu consecinte sociale si economice imposibil de prevazut. Previziunile corecte acum, din pacate, sunt de natura tautologiilor, de domeniul evidentei si ca atare au foarte mica valoare. Orice altceva nu pare posibil, cel putin nu acum.

O alta deosebire semnificativa e ca suntem mult mai bine pregatiti pentru ea decat in 2009. Din multe puncte de vedere. Unul important e ca ne-am prins de atunci ca problema s-a adancit rapid din lipsa masurilor de interventie energice rapide si de data asta toate statele s-au miscat foarte repede si, in mare, bine. Ca sa va dau un exemplu, in 2009 Congresului american i-a luat cateva saptamani bune ca sa decida un pachet de ajutor financiar pentru institutiile afectate de 600 mld USD, majorat apoi la 730. A fost un mare scandal toata povestea, care in mediile de stanga continua pana azi. Acum s-au alocat 2.300 mld USD in 3 zile si nu a zis nimeni nici pas. E drept ca aici a ajutat faptul ca banii au mers la consumatori, nu la institutii vazute ca fiind responsabile de dezastru. Ca idee, in orice fenomen cu evolutie exponentiala, ca e epidemie sau criza, cheia stapanirii lui e interventia energica si timpurie. Orice zi pierduta, uneori orice ora, are efecte majore in viitor si in posibilitatea continerii crizei. Eu, de pilda, sunt profund critic fata de masura guvernului de a anunta recomandari de distantare sociala in prima saptamana a starii de necesitate in loc de interdictii ferme. Instalarea reactiilor nu se face gradual, ci brusc si determinant, timpul e cea mai pretioasa valoare in astfel de situatii. Dar, in general, toate statele s-au miscat rapid si in general bine, ceva ce la criza trecuta nu s-a intamplat.

Care sunt cateva lucruri bune pe care tu le vezi aparute la noi in tara, in sectorul antreprenorial, ca urmare a crizei din 2009? Ce ar puta invata sectorul antreprenorial din criza acestui an?

Nu vad mari schimbari in mediul antreprenorial dupa 2009. Poate ceva mai multa prudenta, dar memoria oamenilor e, in general, scurta, de asta se tot repeta crizele. Poate ca unii au invatat ca iesirea din criza nu e prin actiuni pe termen scurt, ci pe termen lung. Ce sper sa se intample acum, si intr-o oarecare masura vad ca se intampla deja, e ca antreprenorii sa inceapa sa se uite la afacerile lor cu o privire mai larga, mai sistemica. Asta e ajutat de faptul ca realitati in jurul carora si-au construit afacerea au disparut brusc si au sanse mici sa se reintoarca la normalul pre-criza in timp scurt. Pentru foarte multi oameni criza a insemnat o resetare majora. Asta le va permite sa reconstruiasca afacerea pe baze noi, pentru ca a fost afectat intreg sectorul, nu doar afacerea lor. Asta e o formidabila oportunitate, poate unica in viata unora. Pentru ca s-a resetat realitatea externa, toata lumea pleaca de la o noua linie de start, dar nu toata lumea conduce aceeasi masina cu aceiasi piloti. Cei care inteleg sa actioneze si se aseaza corect in aceasta noua realitate vor fi castigatorii curselor de maine. Din aceasta perspectiva, aceasta criza creeaza oportunitati mult mai mari decat cele din 2009.

Cum te-a schimbat pe tine criza din 2009? Ce ai facut diferit dupa acea experienta, profesional vorbind, astfel incat sa te simti mai putin expus si mai bine pregatit pentru ceva similar care ar fi putut veni in viitor. Pare (nu e nimic stiintific, desigur!) ca o data la app 10 ani ni se tulbura cumva apele.

Nu m-a schimbat, sau nu intr-un fel pe care sa-l inteleg. Am mai imbatranit, m-am mai inteleptit nitel, m-am mai prostit nitel, de-ale vietii. Eu am varsta la care ma gandesc la viitor mai degraba in termenii celebrului citat din Maynard Keynes: “forget about the long term, in the long term we’re all dead”!