Un manager bun recunoaște deschis, în fața subordonaților, atunci când greșește, un manager prost transmite doar conformism, cinism, goană după statut și egotism
Când vorbim de lideri nu contează rangul sau poziția pe care o au în organizație sau în societate, nu contează dacă sunt tineri sau adulți în floare vârstei de 50 de ani, nu contează dimensiunea averii, a succesului în business sau a câștigului lunar pe care îl au, nu contează dacă lucrează în sistemul public sau privat, că locuiesc la oraș sau într-o comunitate rurală.
Liderii sunt cei care știu de la început că își vor lua ultimii creditele sau nu și le vor luă niciodată, și tot de la început știu că vor fi primii care vor fi blamați pentru ceea ce nu merge bine. Liderii sunt cei al căror caracter îi face pe oameni să le susțină cauza, liderii sunt cei care spun primii cu onestitate „Am greșit, îmi pare rău, uite ce voi face că să îndrept lucrurile.”
Ne-am obișnuit prea mult să îi numim lideri pe cei mai vocali dintre noi, pe cei mai înalți în rang și în ierarhie, pe cei care se remarcă prin poziții de forță, pe cei care conduc prin intimidare sau prin seducție. Îi numim lideri pe cei cu succese financiare răsunătoare, dar a căror etică are prea multe colțuri întunecate. Liderii pe care ni i-am făcut modele ne-au învățat să dăm la schimb virtuțile umane pentru confort imediat, conformism, cinism, goană după statut, egotism.
Suntem însă în momentul în care organizațiile, societățile, echipele și inițiativele de oricare fel vor evolua când cei care le constituie știu să construiască și să reconstruiască încrederea lucrând într-un mediu care cere mai mult decât oricând transparență, cooperare, creativitate, scop comun. Suntem în momentul în care cunoașterea și tehnologia avansează mai repede decât putem ține pasul marea majoritate dintre noi și ne putem ridica la nivelul acestei viteze explorând și descoperind mai multe despre noi înșine, despre faptul că avem multe lucruri în comun unii cu alții, arătând mai multă recunoștință pentru cei pe care îi avem în preajmă și pentru capacitatea noastră de a vedea lucruri pozitive acolo unde pare că nu mai există speranța. Altfel spus, în aceste ape tulburi și vârtejuri care ne zdruncină puternic, noua generație de lideri din organizații este invitată cu ușa larg deschisă să evolueze, să își facă curaj și să învețe să fie mai umanistă decât oricând până acum.
Să recunoști când simți că ai greșit contează mai mult decât cele mai inteligente strategii defensive
Unul din semnele că suntem o persoană de încredere este că oamenii cu care lucrăm au curajul să ne spună că au greșit față de noi și nu încearcă să se apere. Vor face asta atunci când managerii creează contextul potrivit și dau primii exemplu. A recunoaște că ai greșit și a cere ajutorul că să îndrepți lucrurile este probabil una din cele umaniste trăsături ale noastre. Vedem însă prea des cum atitudinile și strategiile defensive ale managerilor nu fac decât să promoveze izolarea angajaților în companii, izolarea de ceilalți și față de organizație. Oamenii înțelepți știu însă că orice strategie defensivă, de apărare, este de fapt o declarație de război. Liderii care evoluează știu asta. Strategiile defensive au costuri mari, epuizează, scad capacitatea de a influența, împovărează și asigură doar supraviețuirea, nu duc la dezvoltare. Managerii care recunosc explicit atunci când greșesc, față de subordonați, față de alți manageri din echipa din care fac parte, față de cei care îi conduc, reprezintă noua generație de lideri. Ei știu că în acest fel devin mai credibili, au un impact pozitiv mai bun și își extind influența pe care o au.
