Leading for Recovery – Participam la reconstructie cu atitudine deschisa si curiozitate

Iuliana Stan, Managing Partner Human Synergistics Romania, a dat viata si a conturat in Romania expresia „cultura organizationala constructiva” incepand cu mijlocul anilor 2000. Ma cunosc cu ea de peste 15 ani si ne apropie misiunile pe care le avem. Ne consultam frecvent cand doresc sa-mi testez niste ipoteze sau cand simt ca imi scapa un element care ar face mai valoroase conversatiile noastre despre imbunatatirea culturii organizationala a clientilor cu care lucram. In acest interviu am invitat-o sa ne impartaseasca cum ne-am putea uita la prezent si la viitor ca sa profitam mai bine de perioada de recuperare in care suntem.

Cum te-ai „asezat” in toata nebunia asta? Ce simti zilele astea? Care este realitatea in care esti acum? Care sunt gandurile pe care le ai?

Stiu ca poate suna arogant, dar chiar aveam nevoie de un moment de „freeze”. Anul 2019 a fost un an in forta, foarte bun, 2020 a inceput si mai in forta, asa ca oprirea la jumatatea lui martie mi-a fost benefica. Am avut un usor sentiment de neadecvare in primele zile in care incepea oprirea, cand am avut senzatia ca toata lumea in jur se agita sa faca ceva, sa umple spatiul nou creat. Era un mult si un tumult de incercari de adaptare, si la oameni, si la organizatii. Adaptarea, ca o continuare sau ca o manifestare fireasca a unei strategii existente este utila si benefica in orice fel de criza, insa adaptarea manifestata ca strategie de criza este doar o incercare de supravietuire. Daca facem si noi ceea ce face lumea pentru ca asa pare ca este trendul, poate fi nerelevant sau chiar daunator, insa daca strategia si viziunea ne sunt clare anterior crizei, atunci in mod natural, firesc, vom sti ce avem de facut si actiunile de adaptare ne vor fi aliniate.

Criza de acum a fost o criza diferita de alte crize anterioare de mare anvergura pe care le pot enumera eu (2009/ economic  sau ’89/ politic) pentru ca am fost expusi toti in mod egal si pentru ca ne-a amenintat in primul rand integritatea fizica, iar asta ne-a fortat sa fim atenti la noi si ca sa ne protejam, dar si ca sa protejam, este o criza care ne-a (re)educat social in primul rand. Astfel, am ales sa fiu atenta sa (ne) protejam si sa ne bucuram de sanatate si de ceea ce putem face in acest timp si spatiu care au fost limitate: am citit mai mult, m-am (re)imprietenit cu bucataria, am inteles, ca multi alti parinti, ca profesorii au o treaba grea de facut care cere mult timp, nu doar har, am mai facut dintre nefacutele ramase in asteptare la birou. Am acum o senzatie de claritate si de odihna impreuna cu bucuria ca agenda este plina la loc cu lucrurile profesionale pe care imi place sa le fac si care ma reprezinta.

Cum simti, cum vezi ca evolueaza in perioada asta “bunul simt organizational”? Ce-ti spun tie despre asta conversatiile si observatiile tale? Sau alte surse, precum studiile pe care le faceti?

Bunul simt organizational este ca bunul simt in general: culegi roadele de la atat cat ai, insa atunci cand nu ai baza necesara nici nu realizezi cat de util este bunul simt organizational. Ce pot sa spun este ca am vazut ca organizatiile care sunt in mod consecvent preocupate de cultura lor, pentru ca acesta este masura bunului simt organizational, au fost ca pestele in apa in aceasta perioada de criza. Desi le-a fost greu, pentru ca intr-o criza nu este nimic usor, aceste organizatii au stiut care sunt acele actiuni utile si aliniate cu situatia si cu strategia lor si s-au mobilizat sa le faca. Aceste organizatii care au valorizat preocuparea pentru cultura au trecut senin prin criza si isi continua activitatea core business cu mai multa incredere fata de capacitatea proprie si fata de viitor, integrand lectiile valoroase invatate in ultimele 3 luni.

Exista si organizatii care acum resimt din plin ca ar fi fost utila o preocupare anterioara pentru consolidarea culturii de organizatie, criza demonstrandu-le ca abordarea strategica a culturii de organizatie este „must” si nu doar „nice to have”. Este o lectie invatata, cu atat mai valoroasa cu cat mai temeinica este punerea ei in practica. Si mai exista companiile care nu au invatat nimic cu privire la cultura de organizatie, cel mult se bucura ca nu au murit in criza. Eu nu as investi intr-o asemenea organizatie, nu pentru ca mi-as pierde investitia, ci pentru ca sansele ei de crestere sustenabila sunt minore.

Pe ce ar trebui sa pariem, ca indivizi, pentru a ne reface un ritm sanatos de viata? Ce ne-ar ajuta sa functionam lucid si cu o privire optimista catre viitor?

Perioadele de criza, in general, dar mai ales ale acestei crize in particular, sunt momente de resemnificare a intelegerii contextului si a raportarii noastre la noua perceptie asupra contextului. Ca atare ne vom stradui cu totii sa reluam „normalul” de dinainte de criza, insa perceptia noastra despre acest normal este deja diferita. Aceasta situatie este o mare oportunitate pentru fiecare dintre noi. Daca in alte situatii cei afectati de criza au fost nevoiti sa se ajusteze la realitatea celorlalti din afara crizei, de data aceasta intreaga omenire a suferit o modificare de perceptie a realitatii, inclusiv cei care se considerau de neatins.

Iar aceasta este o mare oportunitate: insusi contextul ne invita sa ne construim realitatea pe care ne-o dorim, sa fim activi in construirea ei. Ne aduce aminte ca avem responsabilitatea individuala de a ne construi ce dorim sa fie si ne usureaza efortul. Nu ma uit la viitor ca la ceva ce va fi determinat de (alt)cineva, ci ca la ceva la care contribui si conduc. Aceasta este, cel putin, perspectiva mea, si ori de cate ori am intampinat astfel o criza am iesit mult imbogatita. Chiar daca nu avem destule indicii despre noua realitate, pentru ca nimeni, dar absolut nimeni nu stie ce va fi, avem responsabilitatea morala sa participam la reconstructie cu atitudine deschisa si pozitiva, adaptata contextului, cu bucurie si curiozitate.

Care ar fi cateva din perspectivele si ingredientele constructive pe care ai vrea sa ni le aduci aminte ca sa ne usuram adaptarea la noile realitati?

Ingredientele constructive sunt pentru fiecare dintre noi propriul sistem de valori. Daca nu ati simtit nevoia sa il resetati in aceasta perioada, inseamna ca aveti deja un sistem de valori foarte puternic si adecvat. Sau, daca nu v-ati prea regasit in aceasta perioada, poate este vremea sa va reevaluati sistemul de valori.

Sistemul de valori este acea lista scurta de cuvinte care ar trebui sa ne ajute sa functionam, sunt cuvintele care ne tin aliniati la aspiratiile pe care le avem fiecare dintre noi. Este important ca in aceasta lista sa luam in calcul ce si cum avem de facut, dar sa tinem cont si de relatiile cu cei din jur. Un sistem de valori sanatos si sustenabil este unul care ramane neschimbat indiferent de mediu sau de context, cu alte cuvinte sa nu simtim nevoia cate unui sistem de valori pentru fiecare dintre interactiunile pe care le avem (la birou sa fiu intr-un fel, acasa altfel, cu prietenii diferit, etc).

Incredere, curaj, respect, invatare, pasiune, excelenta, impreuna sunt astfel de cuvinte, ideal este sa ni le descoperim pe cele care ne reprezinta si sa ne asiguram ca in orice fel de situatie, dar in absolut oricare, gasim in ele o resursa si o cale de actiune.


CURS OPEN, 24-26 iunie: The SLII Experience™ – Virtual Classroom (English)

SLII este cel mai cunoscut model de leadership din lume. La baza acestui model sta dezvoltarea abilitatii unui lider de a diagnostica nevoile unui individ sau a unei echipe. Apoi, in functie de aceasta diagnoza, liderul trebuie sa aleaga stilul de leadership potrivit nevoilor acelei persoane sau echipe. Construite pentru indivizi, echipe sau organizatii, programele situationale Blanchard echipeaza oamenii de la fiecare nivel cu competente de leadership. Noul design al cursului, The SLII Experience™, utilizeaza cele mai inovative tehnici de invatare pentru a asigura o experienta cat mai buna pentru participant.

Va invitam in perioada 24-26 iunie sa participati la un Curs Open The SLII Experience™ – Virtual Classroom, care va fi organizat in limba engleza. Cursul este impartit in 5 sesiuni de cate doua ore fiecare, va fi organizat prin platforma Zoom si este adresat persoanelor care au rol de lider si care doresc sa-si creasca eficienta, managerilor, dar si angajatilor cu potential crescut in a deveni manageri sau lideri. Accesati pagina noastra de evenimente pentru informatii suplimentare despre acest curs open, dar si despre evenimentele noastre viitoare.

Detalii despre CURS OPEN, 24-26 iunie: The SLII Experience™ – Virtual Classroom (English)