Dr. Roxana CILTEA, Head of Human Resources Sanofi: “Oamenii trebuie atrasi, și nu împinși de-a lungul parcursului profesional. Au nevoie de lideri autentici”
Traim o perioada a schimbarilor rapide: modelele de organizare traditionale ale companiilor, foarte ierarhice, incep sa se clatine si modele noi mai agile, mai colaborative le iau locul. Managerii, pe langa rolul lor de zi cu zi, trebuie sa fie adevarati promotori ai schimbării si sa faca in tot acest timp coaching cu oamenii din echipa, astfel incat toata organizatia sa mearga in aceeasi directie, in acelasi ritm. Sanofi este una dintre companiile care are preocupari vii privind inovatia organizationala, asa ca am invitat-o pe Dr. Roxana CILTEA, Head of Human Resources, Sanofi Romania si Moldova sa ne descrie ce vede in propria organizatie in aceste vremuri.
In acest context efervescent, care sunt experientele si lectiile tale cu privire la conditiile care trebuiesc create pentru ca o organizatie sa treaca cu bine, cu costuri si rezistenta cat mai mici catre o noua forma de organizare?
Integritatea, munca în echipa, curajul, respectul, deschiderea catre schimbare, anticiparea schimbarii, asumarea calității de driver al schimbarii, cooperarea transversala și dezvoltarea oamenilor sunt valori fundamentale si elemente cheie care sunt asumate si care se adreseaza atât angajaților, cât și managerilor din compania noastră. Le promovam pe fiecare separat si pe toate impreuna, le transpunem in realitate, in fiecare zi si in fiecare actiune pe care o intreprindem, conducem prin exemplu. Si ca un corolar al celor de mai sus, pretuim comunicarea – deschisă, transparentă, clară, plina de conținut și de sens și mai ales bidirecționala. În fiecare zi, încercăm să identificam să identificăm în mod obiectiv etapa în care ne aflam în drumul nostru către îndeplinirea unui deziderat si competențele, abilitațile și comportamentele de care oamenii nostri au nevoie în contextul organizațional, de business, social și al mediului extern, astfel încât aceștia să se adapteze cu usurinta schimbarii, lucreze cu ușurință, cu plăcere și cu dragoste. Cam asta este, in termeni simpli, reteta noastra de succes!
Care este suportul de care managerii ar avea nevoie in aceste perioade pentru a putea sa-si sustina cat mai bine oamenii pe care ii conduc? Voi cum reusiti sa faceti cu succes acest lucru in Romania?
Oamenii trebuie atrași și nu împinși de-a lungul parcursului profesional. Au nevoie de lideri autentici, cu disponibiliatea și forța necesare pentru a explica și a convinge că respectarea procedurilor și creativitatea nu se exclud reciproc. Au nevoie de lideri care să anticipeze nevoia de schimbare, care să fie promotori ai schimbării, capabili să adapteze rapid strategia, organizația sau procesele de lucru la contextul și provocările mediului de business. Si astfel sa ii faca pe manageri sa se identifice in mod natural cu misiunea si viziunea companiei, sa inteleaga si sa dezvolte la nivel local strategia de business, promovand relaţii de lucru sanatoase si un mediu pozitiv in echipele lor. In Sanofi avem astfel de lideri si impactul lor se traduce in succesele organizatiilor noastre, in orice colt al lumii s-ar afla ele.
Dezvoltarea competentelor si abilitatilor de leadership în cadrul organizației este o prioritate în compania noastră, iar dovada sunt numeroasele programe implementate în acest sens – personalizate în funcție de nivelul de referință, întâlnirile care alătură manageri de niveluri foarte diferite – de la entry-level la middle manageri și până la executive manageri, intalniri care încurajează schimbul de opinii, de experiențe reusite sau de demersuri nereușite și îmbunătățesc, într-un final, în mod natural, capabilitățile individuale de management ale oamenilor nostri.
Programele Global Leadership Development au fost create tocmai pentru a ține pasul cu nevoile noastre de business și pentru a crește o nouă generație de lideri. Cu sprijinul programelor GLD, construite pe niveluri de expertiză, managerii și liderii au acces la resurse diversificate, își pot dezvolta abilitățile și consolida experiența profesională în funcție de nevoi. Ne asiguram, astfel, că fiecare angajat are șansa să-și valorifice abilitațile la potențialul maxim pentru succesul comun, dar și că organizația este pregătita să defineasca planuri consistente, variate și bine definite pentru succesul pe termen lung.
Care sunt lucrurile care iti definesc filozofia personala de leadership? In ce fel te ajuta filozofia ta de leadership in viata de busines de zi cu zi si cum te ajuta sa treci peste provocarile inerente?
Cred ca cele mai importante elemente care definesc filozofia mea de leadership sunt onestitatea, devotamentul si respectul fata de oameni. Imi iubesc munca si incerc sa dau tot ce e mai bun in mine, in fiecare zi. Iubesc oamenii, am o deschidere totala catre semenii mei, imi place sa ii cunosc, sa ii inteleg, sa ii ascult, sa ii ajut sa indrazneasca, sa isi depaseasca limitele, sa aiba incredere ca pot! Si astfel se fundamenteaza sentimentul de incredere, cel mai important atu pentru un lider si pentru oamenii din jurul sau. Pentru că încrederea conduce la implicare, angajament, creativitate, performanta, intr-un mod organic, natural. Increderea e un sentiment reciproc, constructia sa e un proces continuu, pentru ca se castiga greu si se poate pierde foarte usor. Încrederea nu este doar o virtute socială, ci un puternic factor motivator care asigura loialitatea, daruirea și performanța celor care, în cele din urmă, determină soarta organizației: oamenii sai. Fara indoiala, faptul ca oamenii au incredere in mine ma ajuta sa fac fata oricaror provocari, indiferent de complexitatea si anvergura lor.
Care este pentru Sanofi Romania valoarea programelor de leadership dezvoltate cu Human Invest?
Parteneriatul nostru cu Human Invest este deosebit de valoros si de apreciat de catre toti colegii mei. Workshop-urile pe care le organizam impreuna in mod regulat de aproape 3 ani, dedicate in mod preponderent managementului schimbarii, insa focusate pe subiecte de actualitate in functie de etapa in care ne aflam sau de dezideratul propus sau de nevoia identificata si-au demonstrat, fara putinta de tagada, valoarea adaugata. Partenerii de la Human Invest s-au dovedit a fi o echipă profesionistă, flexibila și proactivă. Întotdeauna în pas cu ceea ce este nou în domeniu și prompți în oferirea de suport de la definirea conceptului – cu recomandari personalizate, la designul agendei, facilitarea sesiunilor și până la asigurarea continuitatii si corelarii naturale cu initiative viitoare. Au investit intotdeauna timpul și energia necesare pentru a livra cu succes proiectul și au rămas implicați și după implementarea acestuia. Proiectele implementate impreuna cu Human Invest au fost apreciate pentru că au fost abordate client-centric, ancorate în contextul și cultura organizației noastre, personalizate cu profesionalism și empatie.
“Indiferent de profesie sau de context, succesul nu poate fi obtinut de unul singur: intotdeauna exista o echipa, un manager, un coleg sau o familie alaturi de tine.”
Care este succesul personal de leadership (Your Personal Best) de care esti mandra? Ce lectii ai invatat din aceasta experienta si pe care le-ai transmite si altora?
Cu siguranta, identificarea si enumerarea succeselor mele personale nu reprezinta una din calitatile mele de lider. Poate pentru ca nu cred in “succese personale”. In imensa majoritate a situatiilor si pentru imensa majoritate a oamenilor, indiferent de profesie sau de contextul in care se afla, succesul nu poate fi obtinut de unul singur: intotdeauna exista o echipa, un manager, un coleg sau o familie alaturi de tine! Asta este lectia fundamentala pe care am invatat-o de la viata. De ce sunt mandra? De foarte multe lucruri. Sunt mandra ca activez de peste un sfert de veac in aceeasi organizatie, in care m-am regasit intotdeauna si continui sa ma regasesc, care mi-a oferit tot ce am avut nevoie pentru a deveni profesionistul de astazi, careia i-am oferit toata daruirea mea, care ma apreciaza si valorizeaza contributia mea. Sunt mandra ca am reusit sa am o roata a vietii perfect rotunda, ca viata profesionala si cea personala se imbina armonios si se sustin reciproc intr-un singur intreg, omul care sunt. Sunt mandra ca ca ma pot uita oricand in oglinda si in ochii oamenilor, cu fruntea sus!
Foto: Ryoji Iwata / Unsplash