Leadership… cu grija

Ma intreb la ce v-ati gandit prima data cand ati citit titlul? La care din intelesurile cuvantului grija?

In Dictionarului Explicativ Roman, cuvantul grija are doua intelesuri:
1. Teama sau neliniste pricinuita de o eventuala primejdie sau intamplare neplacuta; ingrijorare. 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atentie acordată unei fiinte, unei probleme.

In mediul de afaceri folosim destul de des cuvantul grija in primul lui sens: “Ai grija… sa nu iti scape detalii, sa termini la timp, sa te asiguri ca totul iese bine.”

Astazi insa vreau sa vorbim despre cel de-al doilea sens al cuvantului grija: acela de a te ingriji, a iti pasa, a te preocupa de ceilalti. Grija este o componenta din spectrul inteligentei sociale, esentiala pentru leadership, de aceea ar trebui sa isi gaseasca din ce in ce mai mult spatiu in limbajul si agenda celor care se ocupa de dezvoltarea si antrenarea abilitatilor de leadership in mediul organizational.

Cum recunoastem un lider care ofera grija? Acesta este prezent printre oamenii lui, este disponibil, empatic, preocupat de nevoile acestora, ii asculta cu interes si curiozitate, le adreseaza intrebari, le ofera incurajare, validare, sfaturi sau directie atunci cand acestea sunt solicitate, investeste timp si atentie in construirea si consolidarea relatiilor si isi arata deschis recunostinta pentru rezultatele obtinute.

In prezenta unui lider care ofera grija, membrii echipei se simt in siguranta, capata incredere si dezvolta un atasament sanatos, asumandu-si un nivel echilibrat de autonomie si contribuind in mod creativ cu idei, efort, sustinere. Cum spunea Lao Tzu, “Din grija vine curajul”.

Cand liderul ofera grija membrilor echipei, genereaza grija inversa: loialitate fata de lider si fata de echipa, implicare si efort discretionar, sustinerea agendei si scopului comun, sustinere reciproca in relatiile cu terti.

Liderul, persoana investita cu autoritate de catre echipa, este de asemenea un model de urmat in ceea ce priveste implicarea emotionala si grija acordata oamenilor si relatiilor. El influenteaza semnificativ, uneori fara a fi constient de asta, climatul emotional al echipei, nivelul de conectare al membrilor, increderea reciproca si atentia pe care membrii si-o acorda unii altora, modul in care acestia se ingrijesc de parteneriatele cu colaboratorii si clientii.
Cel mai mare dusman al capacitatii de a oferi grija este stresul. Cand rezultatele asteptate, schimbarile rapide, timpul limitat si multitudinea sarcinilor de dus la capat sunt percepute ca presiuni, scade capacitatea liderului de a fi disponibil pentru oamenii sai: acesta fie se detaseaza de echipa, fie isi exercita nevoia de control intr-un mod exagerat, ambele afectand in mod negativ echipa. Reactiile pot fi implicare precauta sau rebeliune si ostilitate, sentimente de nesiguranta sau neincredere, comportamente de tip pasiv-agresiv, sabotarea rezultatelor sau chiar subminarea autoritatii.

De aceea liderul trebuie sa aiba grija si de sine: sa se ingrijeasca de propriile emotii si reactii, sa fie constient de sine si de disponibilitatea sa de a fi prezent, atent si interesat de cei din jur. De asemenea, ar trebui sa ceara ajutor atunci cand presiunile il depasesc. A cere ajutor si a invata noi modalitati de gestionare a stresului si a relatiilor reprezinta acte de curaj si responsabilitate din partea unui lider si modele de urmat pentru oamenii din subordinea sa.

Numeroase studii demonstreaza efectele nocive ale relatiilor de munca in care lipseste grija: riscul pentru sanatate este similar cu cel determinat de fumat, hipertensiune sau obezitate. In schimb, atunci cand grija este prezenta, corpul secreta oxitocina, un hormon care stimuleaza procesele de vindecare, determinand o stare de bine, calm, relaxare, incredere, amplificand disponibilitatea si apropierea sociala, recunoasterea si acceptarea celorlalti, cooperarea si altruismul.

In concluzie, un lider care doreste o echipa sanatoasa, cooperanta, pozitiva, care sa sustina obtinerea rezultatelor asumate, ar trebui sa aiba grija de sine si de oameni in aceeasi masura, si nu in sensul de a se ingrijora cu privire la relatiile sale, ci in sensul de a isi oferi si a oferi celor din jur atentie, preocupare, interes si o prezenta autentica, zi de zi.