Consulting Associate
Experienta:
Emi vine din lumea dezbaterilor academice. In consecinta, o mare parte din contributia pe care o are la succesul programelor noastre se leaga de felul in care Emi adauga substanta produselor Human Invest care inglobeaza comunicare eficienta, persuasiune, discurs public sau chiar conflict management.
Practica indelungata a unui astfel de exercitiu – dezbaterile – a lasat in urma un trainer relaxat, flexibil, spontan si care gandeste si actioneaza de sine statator. Emi a fost implicat in programe de dezvoltare a echipelor si de eficientizare a comunicarii pentru companii precum Nokia, Metro Group International, Bancpost, Siveco si Holcim Romania.
Nu in ultimul rand, Emi manifesta un interes accentuat pentru imbunatatirea sistemului educational romanesc. Experienta sa de peste 4 ani in project management in domeniul educatiei (in cadrul grupului Educativa) il transforma intr-o resursa valoroasa atunci cand programele sau produsele HumanInvest se impletesc in diferite moduri cu actori (institutii sau chiar persoane) din mediul educational.
In timpul liber Emi e usor de gasit pe snowboard, daca ninge sau in saua motocicletei daca e vreme frumoasa. Daca nu e nici una nici alta, e posibil sa il gasim lucrand cu elevii cluburilor de dezbateri din Bucuresti, pregatind urmatoarea generatie de “comunicatori de elita”.
No posts available