#SelfLeadership: Cristina Otel, Learning & Development Manager Oracle Romania: “Daca nu exista incredere de ambele parti in relatia manager-subaltern, nu cred ca ne putem astepta la rezultate foarte bune”

Cristina, esti primul facilitator din Romania care a fost certificat in urma cu multi ani sa lucreze cu programul Self-Leadership de la Ken Blanchard. Cum ai ajuns sa lucrezi cu acest program? Care este valoarea pe care acest program o aduce participantilor? Dar managerilor acestora? Dar organizatiilor care aleg acest program?

Acum 10 ani aveam un manager din Statele Unite. Cunoștea foarte bine modelul de Leadership Situațional și, uitându-mă acum în urmă, îmi dau seama că îl și aplica. Mă rugase să mă documentez despre furnizori locali de servicii de training care să țină cursul pentru managerii din organizația noastră și să văd dacă exista vreo variantă ca eu să obțin certificatul de trainer intern, ca mai apoi să livrez cursul de Leadership Situațional Individual către contributorii individuali. Așa am ajuns să mă întâlnesc cu Rareș Manolescu, să particip la cursul în varianta open și să obțin certificarea. De atunci și până acum am avut ocazia să susțin cursul de peste 60 de ori, cu peste 500 de participanți.

Read More