Carmen Sebe, Managing Partner Seedblink. Influence without Authority: Cand pozitia nu mai este suficienta – despre influenta intr-o lume organizationala distribuita
Carmen Sebe aduce in acest program o perspectiva rara: cea a unui lider care a construit si condus organizatii in ecosisteme tech, multi-stakeholders, unde influenta conteaza mai mult decat autoritatea formala. Ca CEO si investitor, ea lucreaza constant cu executivi, investitori si echipe diverse, unde obtinerea alinierii si a „buy-in-ului” este esentiala. Experienta ei directa in negociere, leadership si construire de parteneriate face ca tema Influence without Authority sa fie ancorata in situatii reale, cu miza strategica si mereu cu presiune pe decizii. In rolul de facilitator, Carmen este o combinatie valoroasa de experienta executiva de leadership, multiculturala si pragmatism. Descopera in acest interviu cateva din lucrurile care stau la baza strategiilor ei de influenta fara autoritate.
Intr-un context organizational in care puterea se distribuie tot mai mult, iar colaborarea matriceala este regula, competenta de a influenta fara autoritate devine esentiala pentru liderii de la toate nivelurile. Ce inseamna pentru tine Influence without Authority?
Pe masura ce organizatiile devin tot mai complexe, mai matriceale si mai interconectate, puterea formala incepe sa arate diferit. In teorie, pe masura ce urci in ierarhie, autoritatea creste. In practica, insa, lucrurile devin mai subtile. Responsabilitatea se amplifica exponential, presiunea rezultatelor devine mai vizibila, iar numarul stakeholderilor de care depinzi se multiplica. In mod paradoxal, libertatea de a impune scade exact atunci cand miza este mai mare. Ce sta
In acest context, influenta fara autoritate nu mai este o competenta periferica, rezervata rolurilor de middle management sau celor care lucreaza in proiecte transversale. Devine o infrastructura esentiala de leadership, un mecanism prin care initiativele se misca, strategiile prind viata si organizatiile reusesc sa execute dincolo de silozuri.
Pentru mine, “influence without authority” inseamna capacitatea de a crea aliniere reala fara a te baza pe pozitie, pe control formal sau pe puterea de a sanctiona. Inseamna sa obtii implicare, nu doar conformare. Sa transformi o directie strategica, sau de fapt, orice decizie, intr-o cauza asumata, nu intr-o decizie tolerata. Diferenta dintre cele doua este enorma, iar executivii o simt imediat: conformarea produce executie minima; angajamentul produce energie, creativitate si rezilienta.
Influence Without Authority, New Program Launch: 21 Aprilie 2026, Bucuresti
Cine ar avea nevoie azi de astfel de competente si de ce?
Cine are nevoie astazi de aceasta competenta? Aproape orice lider, dar in mod special senior managerii si executivii. La acest nivel, deciziile nu mai pot fi implementate prin simpla transmitere a unei instructiuni. Un CFO nu poate forta marketingul sa adopte o schimbare strategica doar invocand disciplina financiara. Un COO nu poate impune IT-ului o reprioritizare majora ignorand presiunile tehnologice sau constrangerile deja asumate. Un Country Manager nu poate dicta intotdeauna ritmul unei organizatii globale. Autoritatea exista, dar este limitata de interdependente, expertiza distribuita si centre multiple de putere.
Cariera de senior manager si executiv aduce frecvent situatii in care responsabilitatea este mare, autoritatea directa este (surprinzator) mai limitata decat pare, iar influenta devine instrumentul principal de leadership pentru a face lucrurile sa se miste. In rolurile tale de senior manager si executiv, in ce momente ai simtit cel mai puternic ca trebuie sa influentezi fara sa ai si o autoritate data de o pozitie superioara? Care ar fi cativa din factorii de succes?
In roluri executive, cele mai intense momente apar atunci cand conduci initiative cu miza ridicata, care afecteaza transversal organizatia si in care succesul depinde de oameni care nu iti raporteaza direct.
Am trait astfel de situatii in contexte de schimbare de actionariat, respectiv cand compania a fost nevoita sa adopte un stil de lucru cu care nu era obisnuita in urma unei achizitii de cater un jucator extern, cand organizatia era deja tensionata de incertitudine si cand fiecare departament isi proteja echipa, resursele si prioritatile, nu mai zic propria pozitie. Desi responsabilitatea finala era asociata rolului meu, chiar daca aveam autoritate directa asupra echipelor implicate, nu puteam impune pur si simplu o noua directie, caci nu functioneaza asa. Rezistenta era reala, iar riscurile percepute erau amplificate de context.
In astfel de momente, influenta incepe cu increderea – incredere care se construieste in timp!
Ca lider, oamenii trebuie sa aiba incredere ca stii ce faci, ca esti competent si empatic. Preferabil sa mai fi trecut cu tine prin situatii de criza. Chiar si asa, fiecare situatie noua presupune un plan corent si atent pus la punct pentru a explica in functie de diferitele personalitati si stiluri fiecaruia ce presupune schimbarea pentru el si pentru echipa respetiva, ca parte dintr-un tot.
La fel de importanta este intelegerea dinamicii reale a puterii din organizatie. Organigrama nu este niciodata suficienta. Exista influenta informala, exista lideri de opinie, exista persoane care pot accelera sau bloca initiative fara a avea neaparat un titlu spectaculos.
A influenta fara autoritate presupune sa intelegi aceste dinamici si sa investesti in relatii inainte ca decizia sa ajunga pe agenda unui meeting. De cele mai multe ori, buy-in-ul autentic nu se obtine in sedintele mari, ci in conversatii unu-la-unu, in care oamenii pot testa ideea, pot formula obiectii si pot simti ca sunt parte din constructie, nu destinatari ai unei decizii deja inchise.
In organizatiile contemporane, loialitatea fata de pozitie este inlocuita de respectul pentru competenta, coerenta si, zic eu, grija fata de oamenii tai. Oamenii performanti nu urmeaza automat titluri, ci urmeaza lideri care reusesc sa ofere sens, directie si consistenta. Din acest motiv, influenta fara autoritate nu este doar o tehnica de comunicare, ci o expresie a maturitatii de leadership. Este despre capacitatea de a naviga complexitatea, de a integra perspective diferite si de a construi consens fara a dilua directia strategica.
Pentru senior manageri si executivi, aceasta devine poate cea mai fina si mai strategica abilitate de dezvoltat. La acest nivel, nu mai conduci prin control, ci prin credibilitate. Nu mai accelerezi prin presiune, trebuie sa construiesti aliniere. Iar diferenta dintre cele doua moduri de a conduce se vede direct in viteza si calitatea executiei!
Influence Without Authority, New Program Launch: 21 Aprilie 2026, Bucuresti


