Perioada de tranzitie prin care trecem acum catre un nou tip de economie si societate, e cum nu se poate mai potrivita pentru a transforma si modelul proceselor de invatare utilizate in ultimii douazeci de ani la noi. Din 1990 pana azi, nici o schimbare importanta, de perspectiva, nu s-a produs in modul in care companiile valorizeaza si integreaza procesele educationale in strategiile lor de dezvoltare organizationala.
“Stii Viorel, dupa ani in sir in care am investit multi bani in training, CEO-ul meu (care este unul din actionari) a venit la mine si mi-a spus – nu vad niciun rezultat! Am stat la masa, am analizat, iar concluzia a fost – problema este la noi! Ne-am dat amandoi seama ca nu am stiut ce sa facem odata sesiunile din sala incheiate – sau faceam prost!” Este marturisirea pe care mi-a facut-o directorul executiv al uneia dintre cele mai mari companii de distributie din tara.
Fara sa bravez, o spun mereu: criza ne-a ajutat sa castigam cativa ani buni pe toate planurile! Este evident acest lucru si in piata serviciilor de dezvoltare: adica instruire, facilitare, coaching.
Mirajul fondurilor europene pentru dezvoltarea organizationala cred ca a cam trecut – majoritatea celor cu care vorbesc vad mai multe “minusuri” decat “plusuri” – nu vreau sa le enumar aici. Cert este ca acest ajutor mult asteptat, prin blocajele pe care le-a generat, i-a franat pe multi din cei care voiau cu adevarat sa-l foloseasca.
Se apropie vacanta, au trecut 6 luni din acest an, am tras o linie in ce priveste progresele facute de noul model de business al companiei, facute de colegii mei, de mine personal. Si totusi e ceva in plus fata de perioada 2000 – 2008, ceva care a adus mult oxigen si aer proaspat in jurul nostru: atitudinea participantilor din salile de curs.
