Cum îţi explici modul cum se întâmplă lucrurile într-o comunitate: familie, grup de prieteni, organizaţie privată sau instituţie publică? Cum îţi explici modul de funcţionare a lucrurilor în organizaţia pe care ai creat-o şi ai construit-o?
Cei mai mulţi dintre antreprenori îşi bazează prea mult aceste explicaţii pe ceea ce pare că văd, chiar dacă intuiţia le spune mult mai multe. Din nerăbdarea de a-şi consolida şi de a-şi întări organizaţia cât mai repede, mulţi antreprenori par a-şi suprasolicita atenţia pe dimensiunea structurală a acesteia: au fost sau nu au fost stabilite bine scopul, obiectivele, strategiile, procesele de decizie, procedurile de lucru, responsabilităţile, planurile şi acţiunile?