[Meet the trainers] Marina Zara: “Cel mai important lucru pe care l-am invatat ca facilitator a fost, in mod paradoxal, sa tac. In loc de stilul old fashioned de a tine un curs, am invatat sa “creez spatii” pentru ca participantii sa isi gaseasca singuri drumul spre raspunsul la orice intrebare”

Colega noastra Marina Zara este profesionistul cu multi ani de experienta in business care a imbratisat postura de facilitator. Pana a se alatura echipei noastre avusese doar ocazional acest rol. Acum se bucura si se incarca cu energie proaspata la fiecare program pe care il facilitieaza. Credem ca asemeni ei sunt nenumarati profesionisti buni care pot avea satisfactii pe masura ce sprijina si sutin cresterea profesionala a urmatoarelor generatii de angajati, consolidarea echipelor si a organizatiilor din care acestia fac parte.

Cum ai ajuns sa faci parte din echipa Human Invest?

Povestea mea de drag cu Human Invest a inceput intr-un Escape Room din Bucuresti, intr-un februarie friguros, in care nici tuica si berea ce a urmat nu ne-a tinut de cald… era in urma cu cativa ani si era ziua prietenului meu Vlad, care de o viata isi serbeaza ziua cu Vio, Vio al nostru, al Human Invest. Toata gasca lor comuna a fost invitata la Escape Room, unde am nimerit in echipa cu oameni pe care nu ii cunosteam, dar cu care m-am distart teribil, mai ales ca am fost acum singurii care am reusit sa iesim din Esape Room, e adevarat in minutul 60! A urmat imprietenirea gastii la Beraria H, unde am vorbit tangential cu Vio. Ne-am conectat social imediat, sufleteste cred ca mai devreme. A urmat o cafea tip brunch si asa am cunoscut un om care are o gradina de oameni buni, unde timid eram invitata sa ma alatur! Am fost foarte fericita, mai aels ca eram intr-un moment al carierei in care tot ceea ce ma putea misca era umanitatea absoluta. Asta am gasit in Vio si in proiectele lui. Au trecut ani de atunci, si vad in fiecare zi ca am avut dreptate.
Uneori, incerc sa deslusesc si numele firmei Human Invest si cred ca, desi sintagma poate insemna investitie in oameni, totusi, cred ca Vio s-a oglindit in acest nume, tocmai prin umanitatea lui omniprezenta.

Ce te-a facut sa imbratisezi rolul de facilitator, sa inveti si sa-ti dezvolti noi competente profesionale?

Am incercat sa dau mai departe ceea ce stiu, in momentul in care am inteles ca stiu cate ceva. Prima mea incercarea a fost ca facilitator la Universitatea Hamburger din Chicago… am vazut ca pot fi fericita facilitand workshop-uri pe teme diverse si am continuat atat in tara cat si pe alte meleaguri. Imi place sa fiu intre oameni, sa fiu challenged pe subiecte pe care le stapanesc, caci atunci motoarele mele merg cu kerosen deja. Daca nu stiu, invat, aprofundez si merg mai departe. Toata energia o iau din audienta curioasa care ma stimuleaza sa fiu mai buna, sa stiu un subiect din mai multe perspective, sa ma jos cu conceptele pana la epuizare. Oamenii din jurul meu prezenti la sesiuni de workshop imi dau spatiul de care am nevoie ca sa le creez orizonturi si perspective noi, iar acesta este un “reward” imens pentru mine, este perpetuum mobile care ma tine conectata la lume.

Cum ai descrie parcursul tau profesional de pana acum?

Nu am lucrat nici o zi in viata mea, cam acesta este briefly parcursul meu profesional… M-am simtit atat de bine in toate grupurile unde am lucrat, am avut norocul sa pot sa ma inconjor de oameni calzi si curati si muncitori, deci viata mea profesionala a avut valente de “la dolce vita” incepand de la ingineria profesata la ISPE, apoi Marketing-ul de la McDonald’s si Flanco si continuand cu internet of things la eMAG. Acum, din pozitia de Marketing & Customer Driver la Metro Cash&Carry, sunt “a transformation agent”, care pune umarul la modernizarea gigantului. Este fun every step of the way!

Care au fost cele mai dificile momente ale carierei tale si cum le-ai depasit?

Primul moment dificil al carierei mele a fost cand primul meu proiect de stalp de inalta tensiune a fost “furat” de un coleg, care si-a pus semnatura pe el in lipsa mea. S-a prabusit o parte din lumea mea, o lume in care lucrurile erau corecte si bune… nu stiam ce sa fac: sa tac, sa uit, sa ma fac ca nu s-a intamplat? Sa ma duc la sefu’? Sa plec din ISPE, sa confrunt colegul? Mi-a fost foarte greu si atunci nu stiam ca acest tip de intamplari sunt la tot pasul in traiectoria profesionala. Cu umor si darzenie, am reusit sa raman acolo, sa fac stalpi in continuare si sa protejez originea proiectelor mult mai bine. Deci nu am facut nimic retroactiv, caci nu cred nici acum nici atunci ca energia merita irosita in trecut. M-am uitat in viitor si am mers inainte. Au urmat si alte momente dificile, pe toate le-am tratat cu umor si priviri piezise spre viitor, cu multi prieteni in jur si cu familia in cap. Un moment de rascruce, foarte greu si dificil, a fost plecarea de la McDonald’s dupa 15 ani… ca un love story pe care il tratezi cu un alt love story. M-am tratat cu Flanco, unde am fost din nou fericita lucrand cu oameni ca Dragos si Violeta, Radu, Cristina, Florin, Alex sau Dl. Bercea.

Care sunt lucrurile esentiale pe care le-ai invatat din rolul de facilitator? Ce este atat de diferit in acest rol in comparatie cu rolurile de manager cu care erai atat de obisnuita?

Cel mai important lucru pe care l-am invatat ca facilitator a fost, in mod paradoxal, sa tac. In loc de “old fashioned” teacher care face download pentru ca studentii sa stie totul despre un subiect, am invatat sa “creez spatii” pentru ca participantii sa isi gaseasca singuri drumul spre raspunsul la orice intrebare. Am invatat sa ofer instrumente, sa raspund la intrebari, sa moderez situatii delicate, sa creez atmosfera interactiva si sa eliberez energiile participantilor care se indragostesc de multe ori chiar de concepte aride, daca stii in ce context funny sa le agregi.

Este o experienta diferita fata de cea de lider doar printr-un singur aspect: ca facilitator nu poti vedea bebelusul pe care il concepi impreuna cu echipa, caci tot ceea ce sadim impreuna in timpul workshop-urilor se transmite mai departe in organizatiile lor. Dar lipsa bebelusului este inlocuita cu bucuria ca lucruri care au functionat pentru tine ca leader sunt transmise mai departe, iar oamenii au succes.

In ce fel simti ca iti fructifici experienta acumulata in cadrul workshopurilor pe care le conduci si cum simti ca te ajuta acest rol in evolutia ta profesionala?

In timpul workshopurilor am bucuria ca noi oameni imi intra in sfera de influenta, imi exersez puterea de a anticipa, curajul de a fi asertiva si cel mai pretios dar al workshop-urilor catre mine este faptul ca imi sistematizeaza concepte pe care le-am facut de-a lungul carierei dar nu stiam ce fac :).

Daca vrei sa ai succes in orice viata, profesionala sau personala, trebuie sa te inconjori de oameni cu “7 ani de acasa”. Restul se invata.

Care a fost cea mai importanta lectie de leadership pe care ai invatat-o de-a lungul anilor?

Cea mai importanta lectie de leadership a fost atunci cand am inteles ca “vorba dulce mult aduce” si, ca daca vrei sa ai succes in orice viata, profesionala sau personala, trebuie sa te inconjori de oameni cu “7 ani de acasa”. Restul se invata, este in carti, in cursuri, in workshop-uri, pe internet. La fel de important a fost sa aflu ca daca trebuie sa “walk the talk” pentru ca oamenii sa fie alaturi de mine in cursa de rafting care inseamna leadership in viata profesionala: stiu fluviul, anticipez cum va fi vremea, iau decizii, dar cel mai important este sa stiu potentialul fiecarui om din barca si sa il folosesc la fiecare obstacol anticipat sau neprevazut.

Ce sfat le-ai da persoanelor aflate la inceput de cariera?

Iubesc sa lucrez cu oamenii, indiferent de ce stiu sa faca, de momentul in care se afla in traiectoria lor profesionala, atat timp cat sunt oameni. Pentru cei la inceput de cariera, le-as spune sa nu se repeada la salariile de 2.000 de euro la primul interviu de angajare, sa aplice numai la joburi care cred ca i-ar face fericiti si comfortabili, sa reduca numarul pauzelor de Facebook, sa se aboneze la feed-uri de interes astfel incat sa fie la curent cu schimbarile de ieri in domeniul de care sunt pasionati, sa se distreze in timpul liber, pentru ca este important sa “work hard, play hard”, sa fie primii care sa dea “ceva” in relatia cu angajatorul, restul ‘takes care of itself”, sa nu se multumeasca cu status quo, sa nu stea intr-un job/pozitie mai mult de 2 ani, si sa ajunga sa spuna ca si-au luat casa fara credit, dar si ultimul Aston Martin din salariu si bonus, si nici macar nu au muncit o zi in viata lor, ci doar s-au simtit bine si au facut ce le-a placut.