Razvan Botezatu, Senior Consulting Associate Human Invest
Razvan aduce cu el o experienta de peste 20 de ani in vanzari si peste 10 ani de leadership intr-o cariera atat in IT, cat si in FMCG. El a detinut diverse pozitii de la vanzari entry level pana la cele de leadership regional in 3 companii multinationale de top, leader mondiali in domeniile lor de activitate. Personalitatea autentica si un stil abordabil si direct stau la baza succesului lui Razvan in rolurile de leadership pe care le-a avut in decursul carierei, completate de pasiune pentru invatare continua si dezvoltarea echipelor.
In cei 7 ani in FMCG, Razvan a condus mai multe echipe atat de vanzari cat si de strategie comerciala, revitalizand profitabilitatea vanzarilor in Clientii Majori prin imbunatatirea proceselor de vanzari cat si prin crearea si implementarea unei noi politici comerciale. El a infiintat si condus o noua functiune de Strategie Comerciala si a coordonat un proiect cheie la nivel de companie de Revenue Growth Management, impreuna cu unul din liderii globali ai pietei de consultanta de business, cu impact pozitiv in cresterea pe termen lung a profitabilitatii companiei.
Pe parcusul celor peste 13 ani in IT, Razvan a crescut din rolul de agent de vanzari pana la nivelul de Director Regional al Diviziei de Vanzari si Servicii de Externalizare, coordonand echipe complexe de vanzari, livrarea serviciilor cat si si operationale, compania devenind lider in servicii de outsourcing in domeniul sau de activitate. A detinut o pozitie de senior leadership in board-ul unei companii de top de IT, conducand transformarea digitala si adoptia tehnologiilor cloud in clientii majori din domeniul privat cat si cel public.
Razvan a contribuit la dezvoltarea unor echipe performante si diverse cat si de leader la diverse nivele de management, sustinand creare unei culturi organizationale bazate pe invatare continua. Detine o diploma de Executive MBA in marketing la Universitatea Central Europeana, este certificate Lean Six Sigma Green Belt si Coach Asociat Certificat de catre ICF (Federatia Internationala de Coaching).