[Meet the trainers] Rares Manolescu: “Am invatat sa judec mai putin oamenii si sa ii apreciez mai mult, pe fiecare asa cum este. In felul acesta ma respect de fapt pe mine.”

De peste 15 ani in echipa Human Invest si cu o experienta de peste 20 de ani in training, Rares Manolescu este unul din cele mai cunoscute nume de pe piata de training din Romania. Din calitatea sa de Master trainer pentru the Ken Blanchard Companies si Associate Certified Coach al ICF (International Coach Federation), Rares activeaza atat in Romania, cat si in companii din Europa, Orientul Mijlociu, Asia si America de Nord, facilitand sesiuni de coaching sau programe consacrate si premiate international, precum Situational Leadership®II Experience, Optimal Motivation, First-time Manager sau Coaching Essentials. Va invitam sa-l cunoasteti mai bine in interviul de mai jos.

Cand si cum ai ajuns sa faci parte din echipa Human invest?
E o poveste cu salt peste ani. in 2000 am decis sa ma mut in Bucuresti si am avut intalniri si interviuri cu mai multe firme de training la vremea respectiva. Una dintre intalniri a fost cu Richard Reese, co-fondator al Human invest, care mi-a spus ca in acel moment firma era practic formata din el si Viorel Panaite si nu aveau in plan sa mai aduca pe cineva in echipa, fiind si ei la inceput.

Peste 3 ani, in aprilie 2003, fara sa planific nimic, primesc un telefon de la Viorel si o invitatie sa ne revedem, sa ne punem la curent cu ce mai face fiecare. A urmat o intalnire cu Richard si am batut palma.

Ai tinut cursuri in toata lumea, din perspectiva de facilitator al programelor Blanchard. Care a fost provocarea cea mai mare pentru tine? Cum este sa fii coach si facilitator pentru oameni din culturi si industrii atat de diferite?

As spune ca la inceput a fost o provocare mare sa imi gestionez energia in raport cu meridianul, tara si cultura in care eram. Sa fiu prezent si cu energia maxima chiar daca eram la 6-10 ore diferenta de fus orar fata de Romania si sosisem in tara respectiva cu o zi inainte. Am avut de exemplu curs in SUA, la 8 ore diferenta de fus orar fata de Romania, dupa care am zburat direct in peninsula araba, unde am avut curs 2 zile mai tarziu (cele 2 zile au fost petrecute pe avioane). De la 5 grade Celsius si zapada, la 35 grade Celsius si aer uscat. Participantii nu asteapta dupa tine sa te adaptezi, sa iti revii. Aici e managementul personal al somnului, al hidratarii si energiei personale pe care ti-l faci ca sa rezisti.

Acum deja am invatat cum sa imi antrenez corpul sa se adapteze locului unde sunt si nu mai este o provocare atat de mare ca la inceput, dar ramane pe lista. Mai mult, e o provocare sa ma adaptez si regulilor sociale.

Am avut parte de grupe de cursanti de pe un continent intreg (Europa, America sau Asia) si am vazut pe viu diversitatea de mentalitati si de obiceiuri. Imaginati-va ca, fara sa vrei sa etichetezi sau sa fii blocat in prejudecati, vezi cum nordicii ajung mereu in sala inainte de ora agreata, cum mediteraneenii si balcanicii intarzie mereu, cum olandezii sunt critici constant sau romanii suspiciosi. Si tu ai de tinut o grupa intreaga in acelasi context, cu aceleasi reguli. Mai mult, uneori te chinui sa intelegi ce vor sa spuna, pentru ca felul in care oamenii vorbesc engleza si pronuntia cuvintelor sunt influentate de limba materna. In unele tari asiatice oamenii nu pronunta ultima litera a cuvintelor, in altele rostogolesc cuvintele de nu intelegi despre ce e vorba, altii spun B in loc de P in toate cuvintele. E turnul Babel.

Intelegerea si respectarea normelor sociale e o alta dimensiune cheie. Intr-o tara araba traditionala vezi in sala de curs ca femeile nu discuta cu barbatii in cadrul cursului sau unele poarta niqab – voalul ce acopera fata complet cu exceptia ochilor. Nu esti obisnuit sa citesti non-verbal doar ochii unei persoane si uneori nu ai exercitiul de a intelege ce spun fara sa le vezi mimica fetei.

Sunt reguli sociale pe care le-am invatat din mers, pentru ca nu scrie pe internet sau in carti cum sa procedezi in anumite situatii. Relatia cu timpul e relativa in emisfera estica (de la Romania incolo) si cursul trebuie tinut in timpii agreati insa vezi ca oamenii iti spun ca sunt de acord cu pauza de 10 minute si apar dupa… 20-30 minute. Unele glume sau afirmatii pe care le fac in Europa (si sunt absolut nevinovate ) nu sunt acceptate social in lumea musulmana si am primit feedback direct ca unii participanti se simt ofensati.

Ca facilitator in asemenea proiecte mi se pare ca este una dintre cele mai frumoase si mai educationale experiente: sa inveti de la oameni diferiti, pe care poate nu ii vei mai vedea niciodata, in timp ce ii ajuti sa invete temele pe care le propui.

Ce au in comun angajatii din toata lumea? Care sunt marile teme unde au nevoie de directionare si sustinere din partea unui coach?

Din observatiile mele, temele sunt relativ comune in diverse zone ale lumii. Am crezut o vreme, cat eram limitat la spatiul geografic romanesc, ca noi in Romania suntem speciali, avem probleme pe care nu le mai regasim la altii. Chiar si in prezent am uneori conversatii cu manageri care imi spun ca oamenii lor pe care ii trimit la curs sunt aparte, ca problemele pe care le au sunt unice.

In realitate, eu nu vad ca oamenii au probleme, pentru ca asta i-ar face din start disfunctionali. Cred ca fiecare are niste teme la care sa lucreze, pe care sa si le dezvolte.

O tema cheie pe care am intalnit-o peste tot este cea legata de motivatia de a munci. De raspunsul la “de ce-ul” personal. Nu am gasit ca prea multi oameni – fie ei manageri sau doar simpli angajati – ar avea o practica buna in acest sens. Sunt multi cei care imi spun ca nu le e clar de ce sunt manageri, nu stiu ce vor sa faca in viitor, nu au un plan sau o viziune personala sau profesionala. Pentru unii, scopurile sunt imediate si… atat. Le lipseste viziunea, de aceea poate si numarul de oameni pe care ii denumim vizionari e atat de mic.

A doua tema: relatia cu timpul – desi variabila in functie de zona geografica – pare ca are de suferit in tarile unde oamenii au tendinta sa demonstreze ca sunt buni si ca pot face mai mult decat li se cere. Si asta e valabil incepand cu Romania si mergand spre Est.

Economiile emergente pun la nivel sistemic presiune pe cetatenii care traiesc in acele zone, iar acestia reiau in bucla aceasta presiune de a munci mult, de a acumula, de a bifa proiecte personale sau profesionale. Toata aceasta presiune duce in timp la uzarea morala si intelectuala si am vazut efectele pe oamenii pe care uneori ii am la curs: sunt obositi, le este greu sa se concentreze, nu mai au exercitiul de a invata pentru progres, o fac doar pentru a bifa.

Respectul unui manager fata de oamenii sai e a treia tema intalnita. In prezent, avem sansa de a interactiona cu oameni din alte tari, chiar daca nu cautam asta. Pe fondul acestui amestec de obiceiuri si convingeri, unii oameni uita sa mai verifice daca destinatarii unor comportamente chiar se simt bine, daca le receptioneaza potrivit. Uita sa intrebe cum se simt oamenii si sa ceara feedback. si de aici apar nemultumiri si perceptia despre lipsa de respect. Cand ajungi sa incalci nevoile psihologice de baza ale oamenilor nu obtii decat o motivatie superficiala de a coopera, care are nevoie mereu sa fie intretinuta din surse externe. Iar aceasta pare ca e inca una dintre necunoscutele multor manageri pe care i-am intalnit: cum sa motivez oamenii fara sa ii intreb si pe ei ce vor.

Ce te-a facut sa devii facilitator?

E buna intrebarea asta pentru ca am avut si eu momentele mele de introspectie cand ma intrebam acelasi lucru: care e de ce-ul meu?

Sunt doua surse: o dilema etica de pe vremea cand practicam dreptul si care m-a facut sa aleg sa nu practic mai departe meseria pentru care ma pregatisem in facultate si apoi la un Master.

A doua sursa vine din timpul facultatii si are legatura cu organizatia AIEsEC, al carei membru am fost si unde am devenit trainer. Mi-a placut atat de mult ideea de a facilita si a fi trainer, ca diferenta de abordare fata rolul pe care l-am vazut ani de zile in casa, ai mei parinti fiind amandoi profesori. Mi-m dorit sa fiu capabil sa invat adultii, iar rolul de profesor nu ma incanta la acel moment, ma simteau incorsetat de sistem.

Descoperirea metodei facilitative de predare a fost pentru mine pasul care mi-a deschis o noua cale in viata. Imi amintesc curiozitatea tatalui meu in legatura cu ce fac ca trainer, mai ales ca el a fost pentru mine un exemplu de energie, pasiune si trecut dincolo de obstacolele unui sistem. E posibil ca si el sa fi pus in mine o samanta in aceasta directie, la nivel inconstient. Restul a fost doar o succesiune de alegeri care m-au adus pe acest drum.

Foto: Rares si Ken Blanchard, fondatorul The Ken Blanchard Companies

Cum ai descrie parcursul tau profesional de pana acum?

L-as descrie folosind metafora unuia dintre sporturile pe care le practic: kitesurfing. Cand ma dau cu zmeul si placa pe apa, marea e mereu in schimbare, valurile sunt diferite la fiecare secunda, nimic nu e identic si totusi sunt in acelasi loc, aplicand aceleasi tehnici, parcurgand aceeasi suprafata a marii.

Asa a fost si traseul meu profesional: in Romania, m-am “dat” pe aceeasi mare, dar de fiecare data, la fiecare grupa de participanti, la fiecare curs, ceva a fost diferit, ceva m-am provocat sa invat, sa ma dezvolt. De aceea nu m-am plictisit ca de peste 22 de ani si tin cursuri, am aceeasi energie pe care o aveam in primele luni ale profesiei, cu diferenta ca acum am experienta de a ma gestiona mult mai bine.

Experienta de coach a venit ca si cum as folosi alt “zmeu” si alta placa de surf, iar rolul de Master Trainer al companiei Ken Blanchard m-a dus pe alte “mari”, fiecare cu specificul si “valurile” ei.

Care sunt cele mai mari provocari din rolul de coach si facilitator?

Sa nu confund cele doua roluri. Fiecare rol e complementul celuilalt si arta sa le folosesc impreuna, alternativ si nu unul in locul celuilalt. Mi s-a intamplat sa ma trezesc intrand in rol de coach fara sa fi agreat cu oamenii ca fac asta cu ei sau sa devin facilitator cand era intr-o conversatie de coaching. Ma bucur cand reusesc sa ma prind ca mai fac asta si ma corectez repede.

Care sunt lucrurile esentiale pe care le-ai invatat din rolul de facilitator?

In primul rand sa realizez ca nu exista participanti dificili, doar traineri inflexibili. Si nu o spun doar ca sa citez, e experienta mea practica. Fiecare sesiune de curs mi-a oferit cate o ocazie de a fi echilibrat, de a privi nediscriminatoriu oamenii din sala, de a-i judeca cat mai putin si de a le respecta personalitatea.

Am invatat sa judec mai putin oamenii si sa ii apreciez mai mult, pe fiecare asa cum este. Cred ca la inceput, ca facilitator, ai tendinta sa dai vina pe altii pentru nereusitele tale. Exista intre noi trainerii uneori conversatii despre cum au fost participantii in sala si aici apar judecatile, etichetele si presupunerile. Miile de participanti si sutele de zile de livrare m-au invatat sa fac pasi catre o mentalitate echilibrata, de respect fata de ceilalti, realizand ca in felul acesta ma respect de fapt pe mine.

Am invatat sa devin mai echillibrat emotional. In cursuri pot sa apara situatii neprevazute: o intrebare directa sau la care nu stii raspunsul, o reactie emotionala neasteptata de la un participant, o problema tehnica ce te afecteaza (esti bolnav, langa sala de curs sunt lucrari de reparatii, este pana de curent etc.) sau chiar sa uiti ce voiai sa spui. In timp am invatat ca in fiecare situatie sa-mi pastrez calmul, sa evaluez rapid situatia si pasii urmatori, sa aleg planul B potrivit, iar participantii sa nu realizeze asta, sa creada ca lucrurile merg natural. Tot ce am descris mai devreme se petrece intr-o zecime de secunda in mintea mea. Acum 15 ani, imi lua mai mult timp sa reactionez.

Care a fost cea mai importanta lectie de leadership pe care ai invatat-o de-a lungul anilor?

Sa fiu prezent, pe bune, in mod autentic. Sa nu bifez doar de dragul de a da bine. Sa ascult onest si proactiv ce vor oamenii cu care lucrez, sa fiu atent la nevoile lor si sa le dau feedback sau sa-i incurajez asa cum au ei nevoie, nu cum cred eu ca au nevoie.

Ce sfat le-ai da persoanelor aflate la inceput de cariera sau de un nou rol?

Sa isi raspunda cat mai repede la intrebarea: “De ce faci ceea ce faci?” Dar sa-si ia timp si sa isi raspunda pe bune, nu superficial. Consider ca e fundamentul motivatiei sanatoase. Iar daca vor mai mult, sa incerce sa-si dea raspuns la urmatoarele intrebari:
Ce vrei sa faci (profesional si personal) in 3 ani, in 5 ani, in 10 ani si in 20 de ani?
Ce vrei sa ai (profesional si personal) in 3 ani, in 5 ani, in 10 ani si in 20 de ani?
Cine vrei sa fii (profesional si personal) in 3 ani, in 5 ani, in 10 ani si in 20 de ani?

Quiz:

  • Cartea care te-a marcat: “Synchronicity – the inner Path of leadership” (este una dintre cartile care m-au marcat si partial are legatura cu povestea vietii mele)
  • Liderul pe care il urmaresti: Nu urmaresc niciun lider in mod special, pentru ca nu am intentia de a copia pe nimeni. Citesc biografii ale unor lideri de companii, in scopul de a intelege tiparele lor mentale. In industria mea, a educatiei, urmaresc cativa lideri (companii sau experti) cu scopul de a fi la curent cu tendintele.
  • Cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodata: “Be kind with yourself!” (De la maestrul meu de meditatie tibetana)
  • Motto: “Sa nu renunti niciodata!”