De ce functioneaza coaching-ul? Modul prin care sustine cele trei nevoi psihologice de baza

Recent am participat la programul de certificare “Motivatia Optima” de la Ken Blanchard Companies si, cu toate ca stiam cat de bogat in semnificatii este programul, am fost pozitiv suprinsa sa descopar potentialul extraordinar al acestei abordari. Si pentru ca sunt pasionata si de procesul de coaching, mi-am propus sa dezvolt in acest articol o punte intre cele doua notiuni, pentru a suprinde elementele esentiale pentru care coaching-ul este o metoda care functioneaza – din perspectiva motivatiei optime. Sau altfel spus: cum sustine coaching-ul cele trei nevoi psihologice de baza.

In cadrul abordarii dezvoltate de Susan Fowler pe tema Motivatiei Optime (bazate pe cercetarile lui E. Deci si R. Ryan in cadrul Self-Determination theory) sunt mentionate trei nevoi psihologice de baza pe care le avem cu totii, si anume: autonomia, conectarea si competenta.

Autonomia
Autonomia este nevoia noastra de a simti ca avem alegeri, ca suntem sursa actiunilor noastre. In procesul de coaching doar prin respectarea si incurajarea autonomiei clientului se poate construi un proces de coaching eficient si sanatos.

Clientul este responsabil de modul in care isi conduce sedinta de coaching, proiectele sau initiativele. Cu cat coach-ul pune mai mult clientul in centrul procesului de coaching, cu atat acesta isi va dezvolta autonomia si concentrarea pe atingerea obiectivelor si ambitiilor personale. Observati diferenta de nuanta intre urmatoarele intrebari: “Ce vrei sa obtii azi?” Vs. “Ce vrei sa obtinem azi?”.

Si atunci ce rol are coach-ul? Acesta are rolul de crea un spatiu in care clientul isi asuma obiective, exploreaza viitorul sau alte perspective asupra realitatii, descopera optiuni si alternative, defineste planuri de actiune si pasi urmatori, isi asuma responsabilitatea pentru progresele realizate.

Coach-ul faciliteaza acest proces printr-o abordare de tip “yin” – de ascultare si prezenta de calitate (versus o abordare de tip “yang” – care umple spatiul cu propriile idei sau perceptii). Susan Fowler mentioneaza in cartea ei ca acei coachi cu o abordare de tip “tacut” (in engl. “quiet”) obtin rezultate mai bune decat coachii cu o abordare ce include multe incurajari verbale (in engl. “verbal coaches”). Aceste incurajari pot externaliza atentia si energia clientului, afectand in acest fel autonomia acestuia.

Acest lucru nu inseamna ca incurajarile nu sunt folositoare; coach-ul foloseste deseori mecanisme de validare, avand la baza ideea de potentialitate si de transformare pozitiva. Insa accentul prea mare pus pe evaluarile pozitive venite din exterior poate afecta dorinta interioara de a excela si atinge standarde inalte de performanta.

Conectarea
Conectarea este nevoia noastra de a ne simti intr-o relationare sanatoasa si de calitate cu cei din jur, fara a fi ingrijorati cu privire la posibile motive ascunse. De asemenea, conectarea include si un sentiment de contributie la ceva care este mai mare decat noi.

Daca ne uitam la definitia coaching-ului ca fiind “profesia de a acompania clientul prin dialog cu scopul de a-si atinge rezultatele dorite” (Alain Cardon) – elementul de “acompaniere” este cel care ne indica component puternica de relationare din acest proces. Cuvantul “acompaniere” provine de la “companion” din Evul Mediu – adica clientul si coach-ul sunt alaturi in acest proces, egali intr-un parteneriat sau alianta.

In coaching, fara co-crearea unei relatii de calitate cu clientul, fara aceasta alianta ce include increderea, intimitatea si o comunicare eficienta (vezi ICF core competencies), nu prea poti vorbi de un coaching care sa dea roade. Relatia puternica coach-client este foarte importanta ca fundatie sau baza solida pentru a adresa intrebari puternice, ce pot produce schimbarile dorite.

Aceasta relatie profunda hraneste nevoia noastre de conectare. Pot sa va impartasesc din experienta personala ca in calitate de client am simtit ca celuilat ii pasa de mine, de progresele pe care le fac si ca este acolo sa ma asculte cu aceeasi intensitate ca in prima clipa. Oamenii simt opusul conectarii atunci cand calitatea atentiei nu este foarte ridicata sau in momentul in care nu dai atentie modului in care celalalt se simte, emotiilor pe care acesta le traieste.

Un proces de coaching transformational pune de cele mai multe ori si problema conectarii cu un scop mai inalt decat propria persoana, lucru care ofera energia si semnificatia necesara atingerii unor obiective sau depasirii unor provocari. Si acest lucru hraneste nevoia noastra uneori insuficient explorata de relationare si contributie.

Competenta
Competenta este cea de-a treia nevoie psihologica de baza care se defineste ca fiind nevoia noastra de a ne simti capabili de a adresa oportunitatile si provocarile zilnice, nevoia noastra de a creste si a ne dezvolta.

In sustinerea aceleiasi nevoi psihologice de baza se afla principiul esential din coaching de vedea clientul ca fiind perfect capabil de a-si rezolva si adresa problemele. Acesta trebuie considerat un “expert” in domeniul sau de activitate. Acesta isi cunoaste cel mai bine realitatea si resursele disponibile si poate gasi raspunsurile potrivite. Clientul are toate abilitatile necesare: fie au fost folosite in trecut, fie sunt neexplorate, fie are potentialul de a le dezvolta.

Atunci care este rolul coach-ului? Dupa cum spune Alain Cardon, maiestria coaching-ului este sa creezi subtil un spatiu de invatare pentru client pentru a-si rezolva problemele. Coach-ul faciliteaza procesul de cunoastere de sine si largeste cadrul de referinta al clientului. Clientul descopera astfel lucruri despre el/ ea: sistem de valori, perceptii, presupuneri, structura emotionala, limite si potential, tipare de gandire etc.

Clientul constientizeaza care sunt capabilitatile personale si capata incredere in puterea personala (vezi intrebari de tipul “Care sunt calitatile pe care le recunosti la tine/ sau altii le recunosc la tine?”). Iar acolo unde sunt abilitati de dezvoltat clientul isi face un plan coerent pentru dobandirea acelor competente, hranind astfel nevoia psihologica de baza pentru competenta.

Un coach, la fel ca un manager sau un parinte, nu poate si nici nu trebuie sa impuna procesul de crestere sau invatare asupra unei alte persoane. Insa poate facilita un cadru care sa incurajeze sentimentul de competenta prin intrebari de genul “Ce ai invatat din aceasta experienta?”, “Cum simti ca te-ai dezvoltat?”, nu doar “Ce ai obtinut azi?” sau “La ce rezultate ai ajuns?”.

Concluzii
In rezumat coaching-ul sustine puternic cele trei nevoi psihologice de baza: autonomia, conectarea si competenta, facilitand obtinerea de catre client a unei perspective motivationale optime (de tip aliniat, integrat sau inerent). Este important sa urmarim obtinerea unor astfel de perspective motivationale pentru ca motivatia optima ne aduce nu doar performanta ridicata, dar si experienta unei energii, vitalitati si stari de bine de durata.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on LinkedIn64