#Burnout. Iulian Olariu: “Traim intr-o cultura in care vrem si trebuie sa demonstram lucruri. Avem nevoie sa muncim intr-un ritm sustenabil.”

Luna de luna, ne-am propus sa dezbatem cele mai “aprinse” subiecte din viata angajatilor din Romania si sa luam pulsul companiilor din Romania, printr-o serie de articole-interviu cu facilitatorii Human Invest. Tema acestei luni este #Burnout si discutam cu Iulian Olariu, Senior Consulting Associate Human Invest.

Ce inseamna burnout in realitatea din companiile din Romania, in 2017? Cum se manifesta si la ce nivel este acum?

Cred ca este relativ dificil de estimat nivelul real de supra-incarcare si epuizare la care se afla in acest moment angajatii din companiile din Romania. Mai ales ca burnout nu presupune doar o stare fizica de extenuare, ci are si o componenta psihica puternica. Din diversele mele interactiuni, vad un nivel ridicat de consumare si aglomerare. Am intalnit un numar mare de angajati care au agendele supra-incarcate, am cunoscut multe medii de afaceri care genereaza presiune si stres si toate acestea, daca nu sunt bine gestionate pot foarte usor sa genereze o stare generala de epuizare.

Care sunt primele semne de burnout care nu sunt evidente?

Avand in vedere ca burnout-ul are atat o componenta fizica, dar si una psihica, trebuie sa urmarim ambele planuri pentru a identifica primele semne. Pe plan fizic, epuizarea debuteaza cu oboseala accentuata si energie scazuta. Calitatea somnului este puternic afectata, te trezesti obosit dimineata, iar peste zi capacitatea de concentrare este limitata. Aceste semnale sunt relativ evidente, dar de cele mai multe ori sunt ignorate. La nivel mental, burnout-ul debuteaza cu stari emotionale fluctuante. O persoana care da semne de oboseala cronica are un grad scazut de initiativa, opereaza in mod reactiv sau pe pilot automat si, la nivel general, are o implicare scazuta. Aceste semnale pot veni atat dintr-o lipsa de satisfactie (fie pe plan profesional, fie pe plan personal) sau ca urmare a unei perioade prelungite de supra-solicitare.

Din experienta/interactiunea cu angajatii din companii, cum lupta ei cu burnout-ul?

Pentru a depasi starea de epuizare avem nevoie sa luam o pauza, sa ne deconectam si sa ne reincarcam bateriile. Insa aceasta este o solutie pe termen scurt. Reintoarcerea la un volum mare de activitati te face sa iti pierzi energia acumulata in mai putin de o saptamana de la intoarcerea din vacanta. De aceea, gestioneaza mult mai bine stresul profesional angajatii care mentin un echilibru intre volumul de munca si nevoile personale. Activitatile fizice, somnul bun, alimentatia sanatoasa, preocuparile personale care sa ii incarce cu energie in afara orelor de program contribuie la o mai buna depasire a supra-incararii profesionale.

In plus, angajatii care isi aloca timpul necesar la birou sa isi puna proiectele si prioritatile in ordine reusesc sa gestioneze mult mai bine situatiile de stres. Sunt putini cei care au curajul sa mearga la manager si sa spuna deschis problemele pe care le intampina. Un angajat care cere ajutorul managerului sa prioritizeze poate gestiona mult mai usor perioadele aglomerate. Simt totusi ca in cultura noastra ar trebui sa avem o deschidere mai mare in aceasta directie atat din partea manageruilor, dar si din partea angajatilor prin asumare si leadership individual.

Cum ar trebui sa-si dozeze angajatii energia de-a lungul unei zile?

Sunt multe solutii la indemana si orice carte sau curs de Time Management poate raspunde la aceasta intrebare. Importanta e implementarea acestor idei prin practica deliberata si schimbarea obiceiurilor. Este important sa ai prioritati clare, pe care sa le urmaresti in prima parte a zilei, sa reduci distragerile si multitasking-ul pentru ca asta duce la supra-sarcina cognitiva. De altfel, de cele mai multe ori, oamenii nu obosesc ca urmare a muncii propriu-zise pe care o fac, ci mai degraba ca urmare a modului in care opereaza. Pauza pentru pranz si timpul penru deconectare, mai ales seara la final de program in care sa urmarim implinirea personala pot contribui mai mult decat am crede la prevenirea extenuarii.

Cand pui stop ritmului care te duce la burnout? Care sunt semnalele de alarma?

Din pacate, nu prea se pune stop. Traim intr-o cultura in care vrem si trebuie sa demonstram. Nici macar cand suntem raciti nu e usor sa ne luam 2-3 zile libere sa ne refacem. De altfel multe raceli sunt semne ale unui organism slabit, supra-incarcat. Stopul vine de cele mai multe ori atunci cand apare o problema de sanatate sau cand realizezi ca starea pe care ti-o genereaza munca iti afecteaza viata personala. Nu mai ai energie pentru persoanele apropiate sau pentru activitatile preferate. Orice dezechilibru major ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma. Avem nevoie sa muncim intr-un ritm sustenabil, iar asta trebuie sa inteleaga in egala masura atat angajaii cat si managementul. Sacrificam de prea multe ori o cursa pe termen lung pentru un sprint de moment. Si cand toata activitatea se rezuma la sprinturi, e foarte posibil ca performanta sa nu fie cea asteptata.

In ce fel este influentat nivelul de vitalitate al angajatilor de cresterea economica bazata pe consum?

Cresterea economica inseamna mai mult de munca si competitie mai mare. Stresul si presiunea cresc odata cu asta. Compania vrea sa creasca, resursele sunt limitate, iar asta genereaza extra presiune interioara. In plus, competitia acerba te tine intr-o stare permanenta de alerta si te forteaza sa reactionezi repede. In consecinta nivelul de vitalitate e afectat pentru ca oamenii lucreaza reactiv si sub presiune. La toate acestea mai contribuie si presiunea (uneori nejustificata) din partea leadershipului. Uneori, ne concentram prea mult pe rezultate si prea putin pe comportamente si asta poate genera o stare generala de tensiune si stres.

Ce convingeri ajuta si care sunt competentele de care are nevoie un angajat pentru a fi atat productiv, cat si cu un nivel bun de enegie pozitiva in perioade prelungite de munca intensa?

Cea mai importanta convingere este respectul pentru timp. Al meu si al celorlalti. Timpul e important si trebuie sa il folosesc cat mai bine. Atat pentru munca, dar si pentru viata personala. Cand iti sunt clare prioritatile pe toate planurile, poti sa iei decii mai bune cu privire la modul in care iti folosesti timpul si energia. Si avem nevoie sa facem asta in mod responsabil. Este un echilibru pe care doar noi il putem genera.

Dorinta de a te dezvolta si de a invata lucruri noi, care sa te ajute sa fii productiv, poate contribui la o stare generala de bine. Daca iti incarci creierul cu lucruri care te depasesc, nu vei mai reusi sa depasesti perioadele dificile. Daca, in schimb, vei cauta sa accesezi resurse extra, poti depasi acest moment – poti gasi solutii si deveni productiv ceea ce va genera o satisfactie mare. Tocmai de aceea leadershipul individual si interactiunile de calitate cu managerul sunt componente esentiale in gestionarea perioadelor dificile si evitarea epuizarii.


 

Iulian -22Iulian Olariu are o experienta de peste zece ani in domeniul trainingului si dezvoltarii angajatilor. El este alaturi de Human Invest inca din anul 2006 si s-a implicat pana acum in dezvoltarea a peste 10.000 de angajati din mai bine de 50 de companii din diverse industrii, cu precadere din domeniul telecom, IT, retail, productie si cea financiar-bancara.

Este trainer certificat al programelor de referinta Ken Blanchard precum The SLII Experience™ (SLII®)®II, First-Time Manager si Optimal Motivation. Celelate programe de training pe care le-a dezvoltat si implementat urmaresc devoltarea eficientei personale (Time Management) si imbunatatirea capacitatilor de comunicare si relationare (Communication Skills, Impact Presentations, DiSC Self-Management & Collaboration). Poti sa afli mai multe despre expertiza lui pe Human Invest sau pe LinkedIN.